Managerul Spitalului de Pneumoftiziologie din municipiul Sibiu, Cristian Roman, a anunţat, luni, că în acest an au fost făcute investiţii de un milion de lei în unitatea medicală.
„Creşterea calităţii actului medical prin achiziţia de aparatură şi echipamente performante reprezintă un obiectiv strategic în demersul managerial cu privire la oferirea celor mai bune condiţii pentru pacienţii care se adresează unităţii noastre sanitare. Aşadar, ne preocupă constant dotarea spitalului atât cu tehnologie medicală de ultimă generaţie, cât şi cu echipamente care să îmbunătăţească serviciile hoteliere şi gradul de confort de care beneficiază bolnavii spitalizaţi, precum calitatea hranei, a curăţeniei sau a lenjeriei şi ne bucurăm că şi în acest an a fost posibil acest lucru”, a declarat managerul Cristian Roman, citat într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, „cu o valoare de aproape 600.000 de lei, în cadrul proiectului ‘Investiţii în dezvoltarea şi modernizarea Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, în vederea creşterii gradului de siguranţă şi satisfacţie a pacientului’, finanţat pe Agenda de Sănătate a Consiliului Local Sibiu, au fost achiziţionate următoarele: un videobronhoscop, 80 de paturi de salon, 2 pături pentru pacienţii supraponderali (până la 300 kg.), o targă de transport pacienţi supraponderali (până la 300 kg.), un defibrilator cu funcţii de electrocardiograf şi monitor funcţii vitale, 4 aparate APAP, precum şi 4 poligrafe portabile – dispozitive utilizate în tratamentul Sindromului de Apnee obstructivă în somn.”
În plus, din veniturile proprii ale spitalului au mai fost cumpărate aparate şi alte dotări ce depăşesc 400.000 de lei. Printre acestea se numără vestă pentru mobilizarea secreţiilor bronşice prin vibraţii de înaltă frecvenţă, electrocardiografe portabile, monitor funcţii vitale, microscop pentru laboratorul de analize medicale, precum şi aparate de aer condiţionat amenajate în saloanele şi sălile spitalului ori maşini profesionale şi echipamente moderne, utilizate în spălătorie şi blocul alimentar.
De la începutul anului, în Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu au fost internaţi peste 5.000 de pacienţi cu boli pulmonare, iar alţi aproximativ 17.000 au fost consultaţi în ambulatoriul de specialitate. AGERPRES/(AS – autor: Isabela Paulescu, editor: George Onea, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: spital-tbc.ro