Sute de adolescenţi de la mai multe licee din Sibiu care au participat la „Balul balurilor”, l-au ovaţionat pe invitatul special al serii, manelistul Tzancă Uraganu. În imaginile postate de acesta pe TikTok se vede cum tinerii ştiu versurile melodiilor cuvânt cu cuvânt, cântă alături de manelist, iar mulţi dintre adolescenţi privesc spectacolul prin ecranele telefoanelor mobile. Manelistul a făcut playback, spunând că „conducerea” i-a cerut să cânte „ca pe Youtube”. ”Eu, personal, descurajez astfel de activităţi”, a declarat Inspectorul Şcolar General al Inspectoratului Scolar Sibiu.
Sute de elevi de clasa a noua de la şase licee de prestigiu din Sibiu au participat la Balul Balurilor, un eveniment la care invitat de onoare a fost Tzancă Uraganul. Imaginile postate de manelist de reţelele de socializare arată frenezia adolescenţilor atunci când maenlistul apare, dar şi că cei mai mulţi dintre ei privesc spectacolul prin ecranele telefoanelor mobile.
„Ce public frumos, frumos, frumos din toate punctele!”, le spune manelistul tinerilor, după ce urca pe scenă.
El le explică apoi că ar fi vrut să le cânte live.
„Însă conducerea de aici a preferat să cântăm astăzi melodiile aşa cum stau ele pe Youtube, iar eu voi cânta peste”, le-a explicat manelistul. Tot „peste” au cântat, alături de el, sutele de liceeni, tinerii arătând încă de la prima melodie că ştiu cuvânt cu cuvânt versurile manelelor acestuia.
Fenomenul a fost adus în atenţia publicului de către psihologul sibian Mhai Copăceanu, potrivit căruia la eveniment au participat elevi de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal”, Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”, Colegiul Naţional „Octavian Goga”, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Colegiul Naţional Pedagogic „Andrei Şaguna”, Liceul Teoretic „Constantin Noica”.
„Ieri seară, la Sibiu, Tzanca Uraganu a făcut show la Balul Balurilor. Invitatul părea chiar fericit! Evenimentul a reunit reprezentanţi de la 6 dintre cele mai prestigioase licee din Sibiu pentru titlurile de Miss şi Mister Sibiu si mii de participanţi adolescenţi. Domnilor profesori, continuaţi să discutaţi în continuare despre planurile cadru!”; a scris Copăceanu pe reţelele de socializare.
Inspectorul Şcolar General al Inspectoratului Scolar Sibiu, profesorul Marius Novac, a declarat, citat de portalul stiridesibiu.ro: ”Eu, personal, descurajez astfel de activităţi”.
Conform sursei citate, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar spun că evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean al Elevilor Sibiu (CJE), însă aceştia din urmă spun că nu au nimic de-a face cu organizarea.
„Şcoala nu a fost implicată în niciun mod. Nu am fost consultaţi, iar elevii au participat cu acordul părinţilor. Noi, ca şcoală, nu am avut nicio implicare. Am aflat despre acest bal abia luni. Din câte ştiu, ”Balul Balurilor” s-a mai organizat şi în alţi ani, dar nu au fost probleme legate de calitatea muzicii sau astfel de exagerări. De această dată, însă, au fost exagerări. Alegerea interpreţilor nu reflectă valorile şi calităţile elevilor de la şcoala noastră. M-a deranjat calitatea spectacolului, pe care o consider sub nivelul gusturilor noastre. Este un aspect care poate fi corectat prin educaţie”, a declarat directorul Colegiului „Gheorghe Lazăr”, Gabriel Negrea, pentru Ora de Sibiu.
Balul Balurilor a avut loc la sala „Versailles” Sibiu, iar pentru acces la eveniment elevii au plătit pe bilete preţuri cuprinse între 120 de lei şi 230 de lei.