Un tânăr de 26 de ani a ajuns la UPU Sibiu după ce a fost înjunghiat de mai multe ori, în urma unui conflict pe care tot el l-ar fi iniţiat, într-un bar din localitatea Mârşa. Agresorul, un bărbat de 31 de ani, a fost reţinut pentru tentativă de omor şi urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Procurorul Dan-Octavian Simion, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, a informat, luni, într-un comunicat de presă, că un bărbat a fost reţinut pentru tentativă de omor.
”În fapt s-a reţinut că în seara de 04.01.2026, în timp ce se aflau într-un bar din localitatea Mârşa, jud. Sibiu, şi consumau băuturi alcoolice, o persoană în vârstă de 31 de ani a înjunghiat de mai multe ori o persoană în vârstă de 26 ani, pe fondul unui conflict spontan, iniţiat de către victimă. Aceasta a avut nevoie de îngrijiri medicale, suferind multiple plăgi ca urmare a săvârşirii infracţiunii”, a arătat procurorul.
În urma incidentului, acolo au ajuns un echipaj de tip B de la substaţia Tălmaciu a Serviciului de Ambulanţă Judeţean (datorită apropierii de locul solicitării) şi un echipaj de tip C (cu medic) din Sibiu.
Luni, va fi sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu cu propunere de arestare preventivă a autorului.
Pe parcursul cercetărilor penale, procurorul a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul I.P.J. Sibiu – Serviciul Investigaţii Criminale şi al medicilor legişti din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Sibiu.


