Sicriul cu trupul neînsufleţit al actriţei Ioana Bulcă, depus la capela Cimitirului Bellu

#image_title

Sicriul cu trupul neînsufleţit al actriţei Ioana Bulcă a trecut pentru ultima dată prin faţa Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti.

„Cei care vor să-şi ia rămas bun, pot merge începând de astăzi, de la ora 15:00, la capela Cimitirului Bellu”, a anunţat TNB.

Ioana Bulcă a făcut parte, timp de peste 40 de ani, din trupa Teatrului Naţional Bucureşti, dar a fost şi o foarte valoroasă actriţă de film, colaborând de-a lungul carierei sale cu regizori de renume ai cinematografiei româneşti şi interpretând roluri memorabile: Midia în „Zodia Fecioarei” (1966), Doamna Stanca, în „Mihai Viteazul” (1970), blonda în „Astă seară dansăm în familie” (1972), Margareta în „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” (1972), Aristizza în „Restul e tăcere” (2007, regia Nae Caranfil) – rol pentru care a fost premiată cu Premiul Gopo, ca „cea mai bună actriţă a anului 2008″.

Pe scena Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti a interpretat o pleiadă de roluri importante şi diverse (https://www.tnb.ro/ro/ioana-bulca), ultimul dintre acestea fiind Lotta Bainbridge în piesa „Aşteptând la Arlechin” de Noel Coward, regia Ion Cojar. 

Handbal feminin: România, debut cu victorie la CE under 19, din Muntenegru

Avocatul din cercul lui Georgescu, acuzat de agresiune sexuală, rupe tăcerea: Sunt o victimă