„Fanii, jucătorii şi staff-ul îşi vor aminti de marea pasiune demonstrată de Simone Inzaghi”, a menţionat Inter Milano într-un comunicat.
După eşecul usturător din finala Ligii Campionilor, Inzaghi afirma că în zilele următoare va avea o discuţie cu conducerea clubului privind viitorul său la Inter. El se declara însă mândru de ceea ce au reuşit milanezii în ultimul timp, în acest sezon fiind vicecampioni în Serie A şi câştigând campionatul în ediţia 2023-2024.
Simone Inzaghi a preluat banca tehnică a lui Inter Milano în 2021, înlocuindu-l pe Antonio Conte.
Luna trecută, Gazzetta dello Sport informa că tehnicianul a primit o ofertă „de nerefuzat” din partea clubului saudit Al-Hilal. Potrivit publicaţiei italiene, preşedintele lui Al-Hilal, Fahad Bin Saad Bin Nafel, s-a deplasat personal la Milano, în aprilie, pentru a se întâlni cu Inzaghi, declarându-se mulţumit după discuţia cu tehnicianul italian, pe care doreşte să-l angajeze.
Gazzetta preciza că oferta clubului Al-Hilal pentru Simone Inzaghi este una „monstruoasă”, „evaluată la peste 20 de milioane de euro net pe sezon”.
Conform presei arabe, Fahad Bin Saad Bin Nafel l-ar fi convins pe Inzaghi să vină la Riad după finala Champions League de la Munchen, împotriva formaţiei Paris Saint-Germain, pentru a semna contractul cu Al-Hilal.
„La Riad se crede că oferta l-a convins pe Inzaghi, care are contract cu Inter până în 2026 şi este aproape de prelungire. Vom şti repede dacă au greşit sau nu”, conchidea Gazzetta dello Sport, citată de Agerpres.