Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație ‘SPIRU HARET’ au acuzat, miercuri, Ministerul Educației că blochează plata drepturilor salariale cuvenite cadrelor didactice, stabilite prin hotărâri judecătorești definitive.
‘Conform informațiilor primite din teritoriu, achitarea sumelor programate pentru luna aprilie 2026 este amânată abuziv în cazurile în care valoarea acestora depășește 10.000 de lei. Acest blocaj persistă, deși verificările și auditul efectuat la nivel local au confirmat deja corectitudinea calculelor. Suspendarea plăților se face fără niciun temei legal, în contradicție directă cu deciziile instanțelor. Atragem atenția că ne aflăm în fața unei situații extrem de grave: Ministerul Educației și Cercetării refuză, în mod implicit, executarea unor sentințe obligatorii. Este inacceptabil ca tocmai instituția care ar trebui să garanteze drepturile angajaților din educație să devină cea care le încalcă în mod deliberat’, susțin sindicaliștii într-un comunicat remis presei.
Potrivit acestora, orice tentativă de amânare nejustificată reprezintă nu doar o privare a personalului din învățământ de drepturile lor legale, ci și un atac direct la adresa principiilor statului de drept.
În opinia sindicatelor din educație, neexecutarea hotărârilor judecătorești creează un precedent periculos, punând sub semnul întrebării însăși funcționarea mecanismelor democratice și afectând ‘grav’ încrederea în instituțiile publice.
Totodată, FSLI și FSE ‘Spiru Haret’ solicită Ministerului Educației și Cercetării să dispună urgent plata integrală a acestor sume și atrag atenția că vor recurge la toate pârghiile legale și sindicale pentru a asigura executarea acestor obligații și pentru a stopa orice practică ‘abuzivă de reținere’ a drepturilor financiare câștigate de sindicate pentru cadrele didactice.


