Sindicatele contrazic tot discursul Guvernului – Reforma care lovește exact unde nu trebuie: spitalele pierd bani, sectorul privat câștigă

#image_title

O analiză independentă realizată de experții FSSR indică faptul că principalele măsuri anunțate – în special reducerea cheltuielilor cu spitalele publice și salariile personalului medical – nu au fundament în datele reale privind evoluția bugetului sănătății.

Conform analizei, bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) a crescut de la 59,7 miliarde lei în 2023 la o estimare de 79,1 miliarde lei în 2025 – o majorare de 32%. Cu toate acestea, spitalele publice au beneficiat de doar 7,3 miliarde lei din această creștere, adică 38% din suma totală suplimentară. Restul de aproximativ 12 miliarde lei (62%) a fost direcționat către alte tipuri de cheltuieli.

Astfel, proporția bugetului CNAS alocată spitalelor publice a scăzut constant în ultimii ani: de la 67,3% în 2018, la 62,7% în 2023, iar pentru 2025 este estimată la doar 56,7%. Federația subliniază că, în acest context, intenția Guvernului de a reduce și mai mult cheltuielile cu spitalele este „profund inadecvată”.

Premierul a indicat că salariile din spitalele publice constituie principala cauză a creșterii cheltuielilor din sănătate. FSSR contrazice această afirmație: între 2023 și 2025, cheltuielile salariale au crescut cu doar 23,8%, comparativ cu o creștere de 32% a bugetului CNAS. Mai mult, ponderea acestor cheltuieli în bugetul CNAS a scăzut de la 48,1% în 2018 la 38,2% în 2025 – o reducere de aproape 26% în termeni relativi.

În ceea ce privește creșterile salariale, acestea sunt aproape echivalente cu inflația cumulată din perioada 2018–2025 (cca. 60%), ceea ce arată că veniturile reale ale personalului medical nu au crescut semnificativ. „Creșterea cheltuielilor salariale a fost dictată mai degrabă de recuperarea deficitului de personal, nu de majorări exagerate de salarii”, afirmă Federația.

Concluzia FSSR este clară: reforma finanțării sistemului public de sănătate a fost deja aplicată în mod tacit în ultimii ani, prin reducerea constantă a ponderii cheltuielilor pentru spitale și salarii. Din păcate, direcția actuală a reformei anunțate de Guvern accentuează tocmai aceste măsuri, fără a atinge sursa reală a creșterii costurilor: alte categorii de cheltuieli din bugetul CNAS, printre care și sumele direcționate către sectorul privat.

„Nu cheltuielile salariale și nu spitalele publice sunt problema. Cu toate acestea, tocmai aici s-au luat primele măsuri de reducere, în loc să fie analizate în detaliu direcțiile bugetare care au crescut cu adevărat costurile”, avertizează FSSR.

Federația atrage atenția că reforma actuală nu urmărește o utilizare mai eficientă a fondurilor publice, ci riscă să favorizeze sectorul privat în detrimentul interesului public, pe seama veniturilor personalului medical și a finanțării unităților spitalicești de stat.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Tragedie cu multe semne de întrebare: Băiat de 10 ani, bănuit că a înjunghiat mortal un tânăr agresiv

Manifestanți pro-palestinieni au blocat sosirea a 1.600 de turiști israelieni pe o insulă grecească