Zeci de cadre didactice din învățământul preuniversitar au protestat luni, în fața Ministerului Educației și Cercetării, față de efectele Legii 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, intrată în vigoare în luna iulie.
Sindicaliștii avertizează că, dacă revendicările lor nu vor fi luate în calcul, sunt pregătiți să boicoteze festivitățile de deschidere a noului an școlar, programate pe 8 septembrie. În aceeași zi, federațiile sindicale au anunțat un miting și marș de protest pe traseul Piața Victoriei – Palatul Cotroceni, între orele 11:00 și 16:00.
Pentru a 17-a zi la rând, profesorii au ieşit din nou în stradă. Cadrele didactie protestează împotriva măsurilor de reducere a deficitului anunțate și chiar adoptate de Guvernul Bolojan:
- interzicerea cumulului pensie-salariu la stat;
- din toamnă, norma didactică de predare crește, în medie, cu două ore;
- crește numărul de elevi la clasă;
- comasări de școli și clase;
- Fondul de burse al studenților este redus cu 40% de la 1 august;
- tariful brut pe ora suplimentară sau vacantă tăiat cu 50% pentru toți profesorii din România;
- Indemnizația de hrană va fi acordată doar angajaților cu salarii de 6.000 lei net sau mai mici și rămâne plafonată la 347 de lei pe lună.
Sindicatele au anunţat proteste zilnice până la începutul anului şcolar, iar pentru 8 septembrie, când ar trebui să înceapă noul an şcolar, miting şi marş de protest pe traseul Piaţa Victoriei – Palatul Cotroceni, între orele 11.00 şi 16.00. Federaţiile sindicale îi îndeamnă pe profesori să boicoteze începerea anului şcolar prin neparticiparea la festivităţile de deschidere oficială a anului şcolar 2025-2026.