Potrivit unei postări pe Facebook a sindicaliştilor feroviari, la Palatul Victoria a avut loc o întâlnire între reprezentanţi ai Cancelariei Prim-ministrului, Ministerului Finanţelor, Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, conducerile companiilor feroviare şi reprezentanţii federaţiilor sindicale feroviare, tema principală de discuţie fiind efectele aplicării OUG nr. 156/2024, cunoscută drept ordonanţa „trenuleţ”.
Sindicatele feroviare au solicitat, de asemenea, acordarea tichetelor de masă în mod nediscriminatoriu tuturor angajaţilor companiilor feroviare, angajarea de personal la funcţiile deficitare în vederea asigurării regimului de muncă şi pentru utilizarea eficientă şi raţională a forţei de muncă, precum şi adoptarea de măsuri pentru impulsionarea investiţiilor în infrastructura publică feroviară şi achiziţie de material rulant nou.
Federaţia Naţională Feroviară precizează că propunerile sindicale au făcut obiectul adreselor înaintate Guvernului şi ministerelor de resort în perioada noiembrie 2024 – ianuarie 2025.
„Propunerile formulate şi punctele de vedere exprimate au fost analizate şi dezbătute de cei prezenţi la reuniune şi vor face obiectul înaintării Guvernului spre a fi cuprinse sub formă de amendamente în actul normativ de aprobare a OUG nr. 156/2024”, se mai scrie în postare.