Siria marchează un an de la căderea regimului Assad

Sirienii vor marca luni împlinirea unui an de la înlăturarea lui Bashar al-Assad şi a regimului său autoritar, în contextul în care această naţiune divizată se luptă să-şi recâştige stabilitatea şi să se refacă după ani de război, relatează Reuters.

Celebrările oficiale sunt planificate în Piaţa Umayyad din centrul Damascului şi în alte părţi ale ţării.

Assad a fugit din Siria în Rusia în urmă cu un an, când rebelii conduşi de noul preşedinte al Siriei, Ahmed al-Sharaa, au cucerit Damascul, înlăturându-l de la putere după mai bine de 13 ani de război care a izbucnit în urma unei revolte împotriva regimului său.

Festivităţile au avut loc în unele părţi ale Siriei timp de câteva zile: mii de oameni au umplut străzile din Hama vineri, fluturând noul steag al Siriei, marcând ziua în care insurgenţii conduşi de gruparea islamistă Hayat Tahrir al-Sham a lui Sharaa au capturat oraşul în timpul marşului lor rapid către Damasc.

SIERIENII, ÎNDEMNAŢI SĂ SE ADUNE ÎN SEMN DE UNITATE

Administraţia condusă de kurzi care guvernează nord-estul ţării a felicitat sirienii cu ocazia aniversării, dar a interzis adunările sau evenimentele din motive de securitate, invocând intensificarea activităţii „celulelor teroriste” care încearcă să profite de această ocazie.

Într-un discurs ţinut la sfârşitul lunii noiembrie, cu ocazia primei aniversări a începutului campaniei victorioase a rebelilor, Sharaa – un fost comandant Al-Qaeda – a îndemnat toţi sirienii să se adune în pieţe pentru a-şi arăta bucuria şi a demonstra unitatea naţională.

Sharaa a adus schimbări majore, remodelând relaţiile externe ale Siriei, întrucât a stabilit relaţii cu Statele Unite şi a câştigat sprijinul statelor arabe din Golf, îndepărtându-se în acelaşi timp de susţinătorii lui Assad, Iranul şi Rusia. Sancţiunile occidentale paralizante au fost în mare parte ridicate.

Sharaa a promis să înlocuiască statul poliţienesc brutal al lui Assad cu o ordine incluzivă şi justă.

Însă sute de oameni au fost ucişi în valuri de violenţă, provocând noi strămutări şi alimentând neîncrederea minorităţilor faţă de guvernul lui Sharaa, care se străduieşte să readucă întreaga Sirie sub autoritatea Damascului.

SIRIA „TRĂIEŞTE CELE MAI BUNE VREMURI”

Administraţia condusă de kurzi a încercat să-şi protejeze autonomia regională, în timp ce în sud, unii druzi – adepţi ai unei secte minoritare care este o ramură a islamului – cer independenţa.

Sharaa a declarat participanţilor la un forum din Qatar, în weekend, că „Siria trăieşte astăzi cele mai bune vremuri”, în ciuda valurilor de violenţă care au avut loc, promiţând că cei responsabili vor fi traşi la răspundere.

El a declarat că perioada de tranziţie condusă de el va continua încă patru ani, pentru a pune bazele instituţiilor, legilor şi unei noi constituţii – care va fi supusă votului public – moment în care ţara va organiza alegeri.

Familia Assad, membrii comunităţii minoritare alawite din Siria, a condus Siria timp de 54 de ani.

Războiul din Siria a cauzat moartea a sute de mii de oameni şi strămutarea a milioane de alţii din 2011, determinând aproximativ 5 milioane de persoane să se refugieze în ţările vecine.

Guvernatorul băncii centrale, vorbind la conferinţa Reuters NEXT săptămâna trecută, a declarat că întoarcerea a aproximativ 1,5 milioane de refugiaţi contribuie la creşterea economică.

Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare afirmă că nevoile umanitare în Siria sunt acute, aproximativ 16,5 milioane de persoane având nevoie de ajutor în 2025.

UPDATE – ALEGERI LOCALE PARŢIALE – Ciprian Ciucu, câştigător al alegerilor din Bucureşti cu 36,16%/ Diferenţa faţă de al doilea clasat este de peste 83.000 de voturi

Amazon plăteşte Italiei 180 de milioane de euro pentru a închide o anchetă privind fraude fiscale şi practici ilegale de muncă