Echipele de intervenţie de la Praid monitorizează în continuare debitul părâului Corund şi calitatea apelor din zonă şi au realizat, la recomandarea specialiştilor români şi internaţionali, două praguri provizorii în albia pârâului Corund. Acestea au ca scop diminuarea turbidităţii şi stabilizarea zonei afectate de eroziune.
”Administraţia Naţională „Apele Române” şi Administraţia Bazinală de Apă Mureş sunt parte activă în acţiunile de monitorizare şi reducere a riscurilor din zona afectată de la Praid. Aceste intervenţii se desfăşoară în colaborare cu experţi români şi cei 8 specialişti internaţionali sosiţi în România prin Mecanismul European de Protecţie Civilă”, a transmis, duminică seară, AN Apele Române.
Potrivit reprezentanţilor instituţiei, în această perioadă, echipele de la faţa locului monitorizează debitul pârâului Corund şi calitatea apelor din cursurile Corund, Târnava Mică, Târnava Mare şi râul Mureş.
De asemenea, se execută lucrări hidrotehnice menite să reducă turbiditatea şi să limiteze fenomenele de eroziune.
”Pe baza recomandărilor formulate de experţii internaţionali şi români, specialiştii Apele Române Mureş, în colaborare cu echipele Apele Române Olt, au realizat două praguri provizorii în albia pârâului Corund. Aceste lucrări au ca scop diminuarea turbidităţii şi stabilizarea zonei afectate de eroziune”, a mai transmis sursa citată.
Pentru implementarea acestor soluţii, s-au folosit materiale adaptate specificului local cherestea pentru structura de susţinere, folie de polietilenă pentru etanşare şi saci cu nisip pentru dirijarea debitelor şi piatră spartă (100–300 mm) pentru stabilizarea albiei.
De la începutul lunii mai, autorităţile încearcă să stabilizeze situaţia din zona salinei Praid.
Potrivit şefului DSU, Raed Arafat, prima infiltraţie masivă a apelor pârâului Corund în Salina Praid a avut loc în 20 februarie 2023, pe fondul ploilor şi al topirii zăpezii, când infiltrarea apei în mină a fost oprită în 24 de ore. Apa a fost eliminată din salină în luna care a urmat, iar zona afectată din apa pârâului Corund a fost betonată.
În 18 aprilie 2024, apele s-au infiltrat din nou în salina de la Praid, pe sub un dig, iar la acel moment s-au luat măsuri pentru devierea apei şi astuparea sufuziunii. Ulterior, s-a decis realizarea unei expertize tehnice a salinei, finalizată în vara anului trecut.
În 5 mai 2025, a început a treia infiltraţie masivă, când o ocolitoare construită în anul 2024 nu a făcut faţă, iar apa a intrat în subteran.
În 7 mai, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Praid a propus declararea stării de alertă, informarea populaţiei şi interzicerea accesului populaţiei în zona afectată, propunere avizată la nivel judeţean.
În 14 mai, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Harghita a stabilit emiterea în regim de urgenţă a autorizaţiilor şi avizelor pentru construirea unui canal de deviere a apei.
În 22 mai, a fost emisă o nouă hotărâre a CLSU Praid prin care s-a prelungit starea de alertă.
În 27 mai, debitul apei din pârâul Corund a depăşit 60 de metri cubi pe secundă, fapt care a dus la dizolvarea unei părţi a albiei pârâului şi la pătrunderea apei în mod masiv în subteran.
În 28 mai, autorităţile din Harghita au decis demararea urgentă a lucrărilor pentru eliminarea infiltraţiilor. S-a decis realizarea a două diguri de beton în subteran, care să prevină inundarea, însă acestea au cedat sub presiunea apei, iar până în seara zilei de 28 mai salina a fost complet inundată.
În 29 mai, în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă s-a decis ca Ministerul Apelor şi cel al Antreprenoriatului să facă de urgenţă demersuri pentru evaluarea situaţiei de la Praid şi să propună Guvernului măsuri, inclusiv prin alocarea de bani din Fondul de Rezervă la dispoziţia Guvernului.