Snoop.ro – George Simion a dat un milion de euro pentru o zi de promovare la Realitatea TV / AEP nu rambursează partidului peste 17 milioane de lei, considerând cheltuielile neconforme / Ce spun George Simion şi Anca Alexandrescu

Facturile de promovare ale AUR pe Realitatea TV au fost considerate neconforme cu legea de către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) care a decis să nu ramburseze partidului peste 17 milioane de lei cheltuiţi în campania pentru alegerile prezidenţiale din 18 mai. Printre facturile nerecunoscute de AEP se află şi una din 12 mai, de aproape un milion de euro. O sesizare pe această temă a fost trimisă de AEP la Parchet, relatează Snoop.ro. Liderul AUR şi fost candidat la prezidenţiale George Simion afirmă că va contesta în instanţă decizia AEP. La rândul său, Anca Alexandrescu – actual candidat la Primăria Capitalei susţinut de AUR. – a cărei emisiune lde la Realitatea TV a fost beneficiar al sumelor cheltuite de AUR în perioada electorală a afirmat că o televiziune privată poate avea ce tarife doreşte.

Conform citate, din cele 69 de milioane de lei cheltuite de George Simion în campania electorală prezidenţială din primăvara lui 2025, 23,4 milioane de lei au ajuns la postul de televiziune Realitatea Plus. Din acestea din urmă, AEP a decis să recunoască doar 6 milioane de lei drept cheltuieli legale şi n-a recunoscut 17 milioane de lei. 

Snoop.ro oferă ca exemplu de cheltuială nerecunoscută de AEP, situaţia din  12 mai 2025, când, pentru emisiunile dintr-o singură zi, televiziunea a încasat aproape 1.000.000 de euro de la AUR şi George Simion.

face referire la un contract contract între AUR şi DBV Media House, în valoare de 9 milioane de lei, prin care trustul Realitatea Plus se angaja să îl promoveze pe candidatul George Simion, înaintea primului tur al scrutinului prezidenţial de anul acesta, contractul fiind extins după ce Simion a intrat în turul al doilea. Conform Snoop.ro, DBV Media House este deţinută de PHG Media Invest, firmă care aparţine soţiei patronului Realitatea Plus, Daniela-Madi Păcuraru. Tot ea este şi administrator. La adresa unde îşi are sediul DBV Media House are sediul şi fundaţia lui Maricel Păcuraru, patronul Realitatea Plus.

Un minut de promovare la postul Realitatea Plus, în timpul campaniei electorale a costat 3.500 de euro, la emisiunile de „maximă audienţă”.

Principala constatare a AEP, potrivit informaţiilor obţinute de , a fost aceea că emisiunile plătite de AUR sunt emisiuni difuzate permanent de postul de televiziune Realitatea Plus şi nu sunt emisiuni specifice campaniei electorale. AEP a ales să decupeze şi să valideze pentru plată doar acele momente în care candidatul AUR a fost prezent în studioul Realitatea Plus sau emisiunea a avut un caracter clar de promovare. Realitatea Plus a raportat însă întreaga emisiune drept promovare electorală şi a trimis factura către partidul lui George Simion.

Emisiunea „Culisele Statului Paralel” din 12 mai 2025, moderată de Anca Alexandrescu, deţine recordul financiar: peste 450.000 de euro pentru o singură emisiune. Simion nu a fost prezent în ea, relatează .

Preşedintele AUR atacă raportul AEP

George Simion a declarat, marţi, că va contesta în instanţă decizia AEP privind nerambursarea a 3,5 milioane de euro după campania prezidenţială, considerând motivele invocate de Autoritatet „inventate”, iar AUR reprezintă ţintă pentru anumite instituţii ale statului.

„Atacurile vizează şi un post de televiziune, Realitatea TV, noi am colaborat cu mai multe televiziuni în 2024, 2025, din toate aceste organe media vedem nişte decizii făţiş împotriva mass-mediei care prezintă şi vocea opoziţiei”, a spus preşedintele AUR. Potrivit acestuia, va sesiza instituţiile europene şi internaţionale, inclusiv Departamentul de Stat al SUA, din cauza „abuzurilor AEP”.

Anca Alexandrescu: O televiziune privată are dreptul să îşi pună ce tarife doreşte!

”O televiziune privată are dreptul să îşi pună ce tarife doreşte! Că aşa e în democratţa aia pe care voi nu o mai vreţi! În dictatura voastră tot ce e permis vouă, nouă nu ne este!”, a scris Anca Alexandrescu pe Facebook, postâmnd şi link către materialul Snoop despre topu televiziunilor care au primit bani de la Nicuşor Dan în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

Primul tur al alegerilor prezidenţiale l-a costat pe George Simion (AUR) 41.2 milioane de lei, în timp ce în turul al doilea a utilizat 27,9 milioane de lei. Candidaţii care au depăşit pragul de 3% au dreptul să ceară rambursarea sumelor cheltuite în campanie dacă finanţarea a fost privată, adică nu a provenit din subvenţia încasată de partid de la bugetul de stat.

Anul trecut, din cauza împrumuturilor acordate candidaţilor AUR de patronul Realitatea Plus, dar şi din cauza altor nereguli descoperite de AEP, partidul condus de George Simion a pierdut 26 de milioane de lei. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial în toamna anului trecut, dar AUR a contestat-o în instanţă.

Un total de aproape 50 de milioane de lei, echivalentul a 10 milioane de euro, este paguba financiară a AUR după campania de la europarlamentare 2024 şi prezidenţiale 2025. Suma este echivalentă cu subvenţia AUR pentru anul 2025.

 

Nicuşor Dan, despre Orban: Uneori, se mai întâmplă telenovele / Când un demnitar are un consilier şi consilierul, la mod repetat, spune altceva decât spune demnitarul, demnitarul îl cheamă şi îi spune cald şi ferm îmi pare rău, nu mai putem continua