Societatea care se ocupă de transportul ţiţeiului şi gazolinei prin Sistemul Naţional de Transport al Petrolului, ţinta unui atac cibernetic / CONPET: Sistemul SCADA şi Sistemul Telecomunicaţii nu au fost impactate / Site-ul, nefuncţional

Societatea care se ocupă de transportul ţiţeiului şi gazolinei prin Sistemul Naţional de Transport al Petrolului – CONPET SA anunţă, miercuri, că a fost ţinta unui atac cibernetic, dar Sistemul SCADA şi Sistemul Telecomunicaţii nu au fost impactate. În schimb, site-ul este nefuncţional.

”CONPET S.A. informează cu privire la faptul că, în data de 03.02.2026, a avut loc un atac cibernetic care a afectat infrastructura IT de business a societăţii. Menţionăm că tehnologiile operaţionale (Sistemul SCADA şi Sistemul Telecomunicaţii) nu au fost impactate, astfel că activitatea de bază a societăţii, constând în transportul ţiţeiului şi gazolinei prin Sistemul Naţional de Transport al Petrolului, funcţionează în parametri normali şi nu există sincope în desfăşurarea acesteia”, anunţă, miercuri, compania, într-un comunicat de presă.

Compania precizează că site-ul societăţii nu poate fi accesat în această perioadă.

”Specialiştii societăţii noastre au luat măsuri imediate pentru a diminua efectele acestui incident şi colaborează în permanenţă cu reprezentanţii autorităţilor naţionale din domeniul securităţii cibernetice pentru investigarea incidentului şi  repunerea rapidă în funcţiune a infrastructurii afectate”, a mai transmis companie.

CONPET informează că, în aceeaşi zi, societatea a sesizat şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), formulând o plângere penală cu privire la incidentul produs.

”Societatea CONPET precizează că situaţia prezentată mai sus nu afectează activitatea operaţională, stabilitatea companiei sau capacitatea entităţii de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale”, se mai arată în comunicatul de presă.

 

Bolojan: Vom pune o presiune pe Hidroelectrica pentru a-şi creşte capacităţile de stocare / Ar trebui să îşi facă capacităţi de stocare de 500 de megawaţi, au întârzieri destul de mari

Societatea care se ocupă de transportul ţiţeiului şi gazolinei prin Sistemul Naţional de Transport al Petrolului, ţinta unui atac cibernetic / CONPET: Sistemul SCADA şi Sistemul Telecomunicaţii nu au fost impactate / Site-ul, nefuncţional