Apelez la datele exit poll-ului realizat de CURS la turul doi al alegerilor prezidențiale pentru a discuta cum au votat diversele categorii socio-demografice în 18 mai 2025. (Mulțumiri celor de la CURS pentru date!) Având în vedere erorile datorate ratelor de răspuns și spiralei tăcerii, datele au fost ponderate pentru ca ele să reflecte distribuția finală a voturilor din țară (*). Din analiză sunt excluși cei care nu au răspuns la întrebarea privind votul de acum. La sfârșitul acestei postări am inclus câteva precizări privind modul de citire al tabelului (**). În continuare, mă refer doar la diferențe statistic semnificative, adică la cele care nu se datorează șansei ori întâmplării, ci relevă structuri mai profunde de asociere.
În opinia mea este faptul că victoria lui Nicușor Dan se datorează, printre altele, și tinerilor DAR MAI ALES celor cu vârste de 61 de ani și peste. Da, e vorba de vârstnici, cei care au fost atât de disprețuiți și persiflați de USR, ai cărui tineri politicieni recomandau acum câțiva ani alegătorilor lor să le ascundă buletinele sau cărțile de identitate părinților și bunicilor, ca să nu mai voteze „incorect istoric”. Cei de 61 de ani și peste sunt însă cei care NU au fugit masiv după fenta lui Simion et co., știind cu ce se mănâncă suveranismul, Rusia și autarhia economică. Joacă-o p-asta, USR!
GEN: Bărbații l-au votat într-o mai mare măsură pe Simion iar femeile pe Nicușor Dan.
VÂRSTA: Tinerii (18-30 de ani) și cu vârste de 61 de ani l-au votat pe Nicușor Dan semnificativ mai mare; cei de vârstă mijlocie (31-60 de ani) l-au preferat (statistic vorbind) pe Simion.
Cei care au absolvit maximum 10 clase și cei care au liceul sau școala postliceală au votat, de regulă, cu Simion (62,5% și 49%, respectiv). Absolvenții de facultate au votat covârșitor cu Nicușor Dan (74,5%). Precizare: asta NU înseamnă că nu au existat absolvenți de facultate în rândurile susținătorilor lui Simion sau că nu ar exista oameni cu maxim 10 clase care să-l nu fi votat pe Nicușor Dan. Dimpotrivă, Simion a strâns voturile a 25,5% dintre absolvenții de facultate care s-au prezentat iar Dan a strâns și el voturile a 37,5% dintre cei care au mai puțin decât liceul. Mă refer aici la diferențe statistic semnificative. Evaluări de tipul ”numai aia deștepți și educați l-au votat pe Dan iar pe Simion doar proștii, aia cu maxim 10 clase” sunt nenimerite, tâmpit-elitiste. Am mai zis: problema nu e numai a educației ci mai ales a categoriei semidocților, o categorie populată din plin și de absolvenți de facultate.
MEDIU REZIDENȚIAL: Cei din rural i-au votat într-o mai mare măsură pe Simion (51,9%) iar cei din urban pe Nicușor Dan.
REGIUNE: Cei din Moldova și Muntenia l-au votat într-o mai mare măsură pe Simion (49,6% și 49,5%); nesurprinzător, Nicușor Dan preferat covârșitor de respondenții din București (77,2%).
VOT LA PRIMUL TUR: Dintre cei care NU au votat în primul tur (sau nu au răspuns la întrebarea privind votul din primul tur), 65,4% l-au votat pe Nicușor Dan – un factor decisiv pentru victoria sa. Dintre votanții lui Crin Antonescu, 83,5% s-au dus spre Nicuțor Dan; la fel, 62% dintre votanții lui Ponta l-au susținut pe Nicușor Dan, 81,2% dintre susținătorii Elenei Lasconi (puțini însă numeric) l-au votat pe Dan și aproximativ trei sferturi dintre votanții altor candidați la primul tur au „migrat” acum spre Nicușor Dan.
Cam atât. Puteți citi și identifica și singuri alte chestiuni interesante din tabelul de mai jos. Cu plăcere!
#amaflatdelacatalin
*) Pentru nespecialiști, ponderarea implică o operație aritmetică, cu ajutorul unor formule, prin care datele dintr-un eșantion ajung să reflecte distribuțiile din populație (ori, în acest caz, voturile obținute de candidați DOAR în țară).
**) EXEMPLU DE CITIRE: Tabelul prezintă modul în care s-au distribuit opțiunile de vot ale respondenților din acest exit poll. După cum se poate vedea, procentele se adună la 100% pe fiecare rând; un tabel de acest tip (outflow table) se citește PE RÂND astfel: dintre bărbații care s-au prezentat la vot și au răspuns la sondaj, 48,8% au votat pentru Simion și 51,2% cu Dan. După rândurile aferente fiecărei categorii socio-demografice, este inserat un altul – „Total voturi la nivel național“ – care conține scorurile obținute de fiecare candidat la nivel național. De regulă, valorile de pe rândurile categoriilor socio-demografice se compară cu cele de la nivel național pentru a sesiza, fără a efectua teste statistice, dacă putem sau nu să vorbim despre diferențe statistic semnificative. Cele din urmă se referă la diferențe care nu se datorează șansei ori întâmplării. Spre exemplu, pe rândul aferent grupei de vârstă 18–30 de ani, observăm că 58,4% dintre intervievații din această categorie au votat cu Nicușor Dan. La nivelul întregului eșantion ori la nivel național, Nicuțor Dan a obținut ÎN ȚARĂ cca 55,2% din voturi. Comparând acest scor național cu procentul tinerilor care l-au votat, observăm o diferență de 3,1 puncte procentuale. Cum această diferență este peste marja de eroare asumată de realizatorii exit poll-ului (+/– 1,6%) putem specula că avem de-a face cu o diferență statistic semnificativă (care nu se datorează întâmplării, adică), în sensul că alegătorii cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani l-au preferat pe Nicușor Dan.