Șoferul care a intrat în mulțime la parada lui Liverpool ar fi consumat droguri

Incidentul a survenit după ce bărbatul de 53 de ani a urmărit o ambulanță în timp ce trecea prin mulțimea adunată în centrul orașului pentru a celebra titlul câștigat de echipa de fotbal a Angliei, conform poliției din Merseyside.

Cele 11 victime sunt ‘toate în stare stabilă și pare să se restabilească’, a indicat unul din responsabili, Jenny Sims, la o conferință de presă organizată marți după-amiază. În stare de șoc, familiile și suporterii s-au adunat în nord-estul orașului la o zi după această dramă, în special în fața celebrei arene Anfield, potrivit Agerpres.

‘Parada a fost complet stricată’, a declarat Adrian Chan, un turist în vârstă de 35 de ani originar din Singpore, care a venit la Liverpool pentru ‘a împărtăși bucuria’ zilei de sărbătoare a clubului.

Poliția a reafirmat, marți, că pista teroristă nu a fost reținută și că este vorba de un incident izolat. Conform unui nou bilanț publicat de poliție, incidentul s-a soldat cu 65 de răniți, dintre care patru copii.

Într-un mesaj adresat pe rețelele de socializare, regele Charles s-a declarat, marți, ‘profund șocat’ și ‘întristat’ de această dramă.

Premierul britanic Keir Starmer a vorbit, la rândul său, despre scenele ‘îngrozitoare’ de la Liverpool. ‘Gândurile mele se îndreaptă către toți cei care sunt răniți sau afectați’, a precizat Starmer, descriind evenimentul drept ‘șocant’.

În ciuda ploii torențiale, sute de mii de oameni, mulți cu familiile lor, s-au adunat pe străzile orașului pentru a sărbători triumful ”cormoranilor’ în Premier League.

Jucătorii clubului, printre care vedetele Mohamed Salah și Virgil van Dijk, au defilat într-un autobuz cu etaj timp de aproximativ patru ore, încetiniți de mulțimea festivă. Nu a existat nicio paradă cu ocazia ultimului succes înregistrat de Liverpool în Premier League, în 2020, din cauza Covid-19, iar fanii acestei grupări au avut ocazia luni să sărbătorească împreună un titlu național pentru prima oară în 35 de ani.

Suporterii lui FC Liverpool au trecut deja printr-o tragedie care continuă să afecteze orașul-port. În 1989, 97 dintre suporterii acestei grupări au murit într-o busculadă produsă pe stadionul Hillsborough din Sheffield. Peste 760 de persoane au fost rănite, de asemenea, în acea tragedie, cea mai gravă din istoria sportului britanic.

Sursa: www.stiripesurse.ro

ROMGAZ cere în justiție dizolvarea Greenpeace

Consultări la Cotroceni – Anamaria Gavrilă (POT): I-am cerut preşedintelui ca aceste concepte de pro-europeni, extremişti, izolaţionişti să nu mai fie folosite, pentru că divizează societatea / Solicităm STS lista celor 11.641.866 de votanţi din 18 Mai