Poliţia nigeriană a anunţat, vineri, punerea sub acuzare a şoferului vehiculului în care se afla Anthony Joshua în momentul accidentului în care au murit doi dintre apropiaţii săi.
–>
Adeniyi Mobolaji Kayode, în vârstă de 46 de ani, este acuzat de „conducere periculoasă care a dus la moarte”, „conducere fără permis valabil”, „conducere imprudentă şi neatentă care a provocat vătămări corporale şi pagube materiale” şi „conducere imprudentă”, a declarat pentru AFP Oluseyi Babeseyu, purtător de cuvânt al poliţiei din statul Ogun (sud-vest).
El rămâne în detenţie până când va îndeplini condiţiile pentru eliberarea pe cauţiune, stabilită la cinci milioane de naira (aproximativ 3.000 de euro), a precizat reprezentantul.
Kayode, care trebuie să compară în faţa instanţei pe 20 ianuarie, conducea vehiculul în care se aflau Joshua şi doi dintre apropiaţii săi, Latif Ayodele şi Sina Ghami – doi antrenori implicaţi în pregătirea fizică a starului britanic -, pe o autostradă foarte circulată care leagă Lagos de Ibadan (sud-vest), când SUV-ul a lovit un camion oprit, la Sagamu, în statul Ogun.
Primele investigaţii au arătat că vehiculul circula cu viteză excesivă şi că un pneu a explodat înainte de accident, potrivit Agenţiei de control şi aplicare a codului rutier (TRACE) din statul Ogun.
Fostul campion mondial la categoria grea, uşor rănit în accident, a părăsit spitalul din Lagos unde fusese internat. După ce l-a învins prin KO pe YouTuber-ul devenit boxer Jake Paul, pe 20 decembrie, el a rămas în vacanţă în ţara natală a părinţilor săi.
–>


