Președintele Ucrainei a declarat că militarii nord-coreeni au revenit pe linia frontului, în regiunea Kursk din vestul Rusiei, după ce au apărut informații conform cărora aceştia fuseseră retraşi recent din cauza pierderilor grele.
Volodimir Zelenski a afirmat vineri într-un discurs video că armata rusă „a adus înapoi soldați nord-coreeni” care desfășoară „noi asalturi” în regiunea rusă parțial ocupată de Ucraina. El a adăugat că „sute de militari ruși și nord-coreeni” au fost „distruși”.
În ianuarie, oficialii occidentali au declarat pentru BBC că estimează că cel puțin 1.000 din cei 11.000 de soldați trimişi în Rusia din Coreea de Nord au fost uciși în ultimele trei luni. Nici Coreea de Nord, nici Rusia nu au comentat pe marginea acestor estimări.