„Un exemplu clar al relaţiei frăţeşti (dintre ruşi şi nord-coreeni) este reabilitarea a sute de luptători răniţi în cadrul ‘operaţiunii militare speciale’ (denumirea dată de Moscova războiului din Ucraina – n.r.) în sanatorii şi centre medicale coreene”, a declarat diplomatul într-un interviu apărut luni în semioficiosul Rossiiskaia Gazeta.
Ambasadorul, care nu a oferit alte detalii despre şederea militarilor ruşi în Coreea de Nord, a precizat că, „în ultimii ani, atitudinea pozitivă a nord-coreenilor faţă de ruşi a devenit mult mai vizibilă”.
„Oriunde mergem, suntem întâmpinaţi cu zâmbete, încearcă să ni se adreseze în limba rusă, ne oferă ajutorul lor”, a spus el.
La mijlocul anului trecut, „cel mai bun centru de odihnă pentru copii din Coreea de Nord, Songdowon, pe malul Mării Japoniei, a primit copii ai căror părinţi au murit eroic pe câmpurile de luptă ucrainene”, a declarat diplomatul rus.
„Când le-am propus prietenilor noştri să compensăm cel puţin o parte din costuri, aceştia au fost sincer jigniţi şi ne-au cerut să nu le mai propunem niciodată aşa ceva”, a mai ambasadorul Rusiei în Coreea de Nord.
Rusia şi Coreea de Nord au semnat în iunie anul trecut un acord de parteneriat strategic care prevede asistenţă reciprocă în caz de agresiune.
În octombrie, SUA, Coreea de Sud şi Ucraina au afirmat că un contingent de 10.000-12.000 de militari nord-coreeni a sosit în regiunea rusă Kursk, parţial ocupată de armata ucraineană din luna august a aceluiaşi, şi a fost angajat în lupte, informaţie care nu a fost niciodată confirmată de Moscova sau de Phenian.