Şoncutean (Allianz-Ţiriac Asigurări): S-a prelungit îngheţarea preţurilor RCA tocmai pentru că suntem în an electoral

Plafonarea tarifelor RCA s-a prelungit pentru că suntem în an electoral, iar liniştea cu orice preţ pare a fi mai importantă decât nota de plată care va veni anul viitor, consideră Virgil Şoncutean, CEO Allianz-Ţiriac Asigurări.

„Dacă ne uităm în zona auto, care domină structura pieţei noastre de asigurări, e o zonă care păstrează volatilitatea. E o zonă în care noi suntem prezenţi. Ne-am luat partea leului şi suntem un actor activ în acest domeniu, dar e un domeniu care în continuare este foarte politizat. Are o doză de volatilitate. S-a prelungit îngheţarea preţurilor tocmai pentru că suntem în an electoral şi liniştea cu orice preţ pare a fi mai importantă decât nota de plată care va veni anul viitor. Dar nu ne surprinde pentru că suntem în piaţa asta de ceva vreme. Nu mai suntem surprinşi de atât de multe lucruri, de cât ar putea fi surprinşi nişte nou veniţi, să spunem. Şi de asta trebuie să ne pregătim şi pentru astfel de intervenţii pentru că din păcate politicul va rămâne aproape şi cu atât mai mult cu cât deficitul bugetar ajunge la niveluri alarmante probabil că sursele de venit sunt toate listate pe masa lor. Chiar din cele ortodoxe şi din cele mai puţin ortodoxe”, a declarat Virgil Şoncutean, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă.

El a precizat că o piaţă matură, liberă are puterea de a se autoregla şi de a gestiona crizele.

„O intervenţie a autorităţilor, principial vorbind, nu a ajutat niciodată. Dacă ne uităm la ultimii 8 ani au fost foarte tumultuoşi, cu falimente, cu plafonări, cu îngheţări şi de prime acum şi de comisioane. Sigur că această îngheţare pe unii i-a prins mai bine îmbrăcaţi, pe unii i-a prins mai nepregătiţi. Când vom ieşi din această îngheţare va urma o perioadă destul de proactivă în care nu ştim cum se va comporta fiecare jucător. Noi suntem unii dintre jucătorii pe care îngheţul ne-a prins îmbrăcaţi bine şi de aceea nu suntem în postura în care să spunem că noi vom înregistra deocamdată pierderi din acest lucru, dar nu sunt toţi jucătorii în această postură. După îngheţare e o mare necunoscută, ce se va întâmpla şi cum se vor recupera aceste intervenţii, însă istoric dacă ne uităm vedem că intervenţiile de plafonare, de îngheţare duc cel puţin principial piaţa un pas în spate şi nu un pas în faţă. Şi poate e şi unul din motivele pentru care ne zbatem ca pondere în produsul intern brut, ca industrie, undeva între 1,15 – 1,30 puncte procentuale în ultimii 20 de ani. Şi aceste elemente pe care le vedem şi astăzi sunt o frână. În mod normal piaţa trebuie să o laşi liberă”, a subliniat Virgil Şoncutean.

Acesta a explicat că primele ar trebui să fie suficiente pentru a acumula rezerve din care să fie plătite daunele.

„Întotdeauna am spus că intervenţia prin plafonare poate să pună seminţele viitoarelor falimente. Mai ales pe jucătorii pe care îi surprinde mai puţin pregătiţi”, a spus Virgil Şoncutean.

El a menţionat că Allianz-Ţiriac Asigurări a plătit în 30 de ani de activitate 3,7 miliarde de euro despăgubiri.

„În cei 30 de ani am plătit 3,7 miliarde de euro despăgubiri, 7.000 de locuri de muncă susţinute, iar la nivelul cifrelor de anul trecut, 2023, activele pe care le administrăm prin compania de pensii au ajuns la 5,5 miliarde de euro. Anul acesta depăşim 6 miliarde de euro”, a susţinutVirgil Şoncutean.

El a spus că Allianz-Ţiriac Asigurări a avut o contribuţie în economie de 20 de miliarde de euro, echivalentul a 0,6% din PIB-ul României în perioada menţionată.

Potrivit datelor prezentate în conferinţă, compania a plătit taxe în valoare de 443 de milioane de euro, cea mai mare parte fiind în zona de salarii, contribuţii sociale şi impozit pe salarii, impozit pe profit. Compania a avut în medie 1.000 de angajaţi în cei 30 de ani de activitate.

Plafonarea preţurilor la poliţele RCA va fi menţinută pentru încă trei luni, până la sfârşitul anului, în baza unei hotărâri adoptate de Guvern la finalul lunii septembrie. AGERPRES/(AS – autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Sursa: www.agerpres.ro

Mihai Constantin: Investiţia pentru varianta de ocolire Sighetu Marmaţiei, aprobată de Guvern

Lege adoptată de Parlament: PFA-urile vor putea fi transformate în societăţi cu personalitate juridică