Mai mult de 70% dintre români cred că sunt expuşi într-o măsură mai mare sau mai mică ştirilor false, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Peste 48% dintre cei chestionaţi sunt convinşi că în lume se întâmplă multe lucruri foarte importante, despre care oamenii obişnuiţi nu sunt niciodată informaţi, iar un procent similar consideră că, de obicei, politicienii nu ne spun adevăratele motive din spatele deciziilor lor. De asemenea, peste 45% sunt total de acord cu ideea că ”există organizaţii secrete care influenţează foarte mult deciziile politice”. Puţin peste 30% se declară convinşi că rezultatele alegerilor din ţările democratice sunt controlate şi nu reflectă votul populaţiei.
Expunerea la ştiri false
Întrebaţi cât de des li se întâmplă, în general, să întâlnească ştiri sau informaţii despre care cred că denaturează realitatea sau care sunt chiar false, 19% dintre respondenţi spun că li se întâmplă rareori sau niciodată, 17.9% – de mai multe ori pe lună, 17.7% – cel puţin o dată pe săptămână, 26.1% – în fiecare zi sau aproape în fiecare zi, iar 11% de mai multe ori pe zi. 7.7% dintre cei chestionaţi spun că nu pot aprecia, iar 0.6% nu răspund.
Declară că li se întâmplă rareori sau niciodată să întâlnească ştiri sau informaţii despre care cred că denaturează realitatea sau care sunt chiar false mai ales: votanţii PSD şi ai PNL, persoanele cu educaţie primară, cei inactivi potenţial activi, gulerele albastre, locuitorii din urbanul mic sau din rural.
Persoanele cu vârsta între 30 şi 44 de ani, cei cu studii superioare, gulerele gri sau albe, locuitorii din Bucureşti şi angajaţii la privat sunt categoriile care declară cel mai des că li se întâmplă de mai multe ori pe lună să întâlnească ştiri sau informaţii despre care cred că denaturează realitatea sau care sunt chiar false mai ales:
Spun că li se întâmplă cel puţin o dată pe săptămână să întâlnească ştiri sau informaţii despre care cred că denaturează realitatea sau care sunt chiar false mai ales: votanţii USR, tinerii sub 30 de ani, persoanele cu vârsta între 30 şi 44 de ani, cei cu studii superioare, gulerele gri sau albe, locuitorii din urbanul mare, angajaţii la stat.
Votanţii AUR, persoanele peste 60 de ani, locuitorii din urbanul mic şi din regiunea Vest sunt categoriile care declară cel mai des că li se întâmplă în fiecare zi sau aproape în fiecare zi să întâlnească ştiri sau informaţii despre care cred că denaturează realitatea sau care sunt chiar false.
Disponibilitatea de a crede în conspiraţii
Acord afirmaţie: ”În lume se întâmplă multe lucruri foarte importante, despre care oamenii obişnuiţi nu sunt niciodată informaţi”
Pe o scală de la 1 la 7, unde 1 reprezintă „Dezacord total”, iar 7 „Acord total”, 14.2% dintre respondenţi indică 1 („Dezacord total”) pentru a-şi exprima părerea faţă de afirmaţia ”În lume se întâmplă multe lucruri foarte importante, despre care oamenii obişnuiţi nu sunt niciodată informaţi”. 2.4% aleg 2, 5.8% – 3, 7.9% – 4, 12.8% – 5, iar 8.4% – 6. 48.6% dintre cei intervievaţi indică 7 „Acord total”.
Sunt de acord total cu afirmaţia dată în special: votanţii AUR, persoanele între 30 şi 59 de ani, persoanele cu educaţie medie, gulerele albastre sau gri, angajaţii la privat.
Acord afirmaţie: ”De obicei, politicienii nu ne spun adevăratele motive din spatele deciziilor lor”
Întrebaţi în ce măsură sunteţi de acord cu afirmaţia ”De obicei, politicienii nu ne spun adevăratele motive din spatele deciziilor lor”, 16.9% dintre respondenţi aleg 1 (”Dezacord total”), 4.3% aleg 2, 5.8% -3, 5.7% – 4, 11.2% -5, 8% – 6, iar 48.1% – 7 (”Acord total”).
Sunt de acord total cu afirmaţia dată în special: votanţii AUR, persoanele între 30 şi 59 de ani, persoanele cu educaţie medie sau superioară, gulerele gri sau albe, angajaţii la privat.
Acord afirmaţie: ”Evenimentele care aparent nu au o legătură unul cu celălalt sunt adesea rezultatul unor activităţi secrete”
Cât priveşte afirmaţia ”Evenimentele care aparent nu au o legătură unul cu celălalt sunt adesea rezultatul unor activităţi secrete”, 19.2% dintre respondenţi aleg 1 (”Dezacord total”), 5.3% -2, 7.3% – 3, 13.5% – 4, 16.5% – 5, 6.6% – 6, iar 31.6% -7 (”Acord total”).
Sunt de acord total cu afirmaţia dată în special: votanţii AUR, persoanele între 30 şi 59 de ani, persoanele cu educaţie medie, gulerele albastre sau gri, locuitorii din rural.
Acord afirmaţie: ”Există organizaţii secrete care influenţează foarte mult deciziile politice”
Întrebaţi în ce măsură sunt de acord cu afirmaţia ”Există organizaţii secrete care influenţează foarte mult deciziile politice”, 17.7% dintre respondenţi aleg 1 (”Dezacord total”), 4% aleg 2, 5% -3, 9.9% – 4, 10.8% -5, 7.1% – 6, iar 45.5% – 7 (”Acord total”).
Sunt de acord total cu afirmaţia dată în special: votanţii AUR şi ai PSD, persoanele între 30 şi 59 de ani, persoanele cu educaţie medie, gulerele gri, cei cu un venit mai redus.
Acord afirmaţie: ”Rezultatele alegerilor din ţările democratice sunt controlate şi nu reflectă votul populaţiei”
20.1% dintre respondenţi aleg 1 (”Dezacord total”) pentru a-şi exprima părerea faţă de afirmaţia ”Rezultatele alegerilor din ţările democratice sunt controlate şi nu reflectă votul populaţiei”. 5.7% aleg 2, 7.5% -3, 9.9% – 4, 19.1% -5, 7.2% – 6, iar 30.4% – 7 (”Acord total”).
Sunt de acord total cu afirmaţia dată în special: votanţii AUR şi ai PSD, persoanele între 30 şi 44 de ani, persoanele cu educaţie primară sau medie, gulerele albastre, cei cu un venit mai redus.
”Credinţa în diverse teorii ale conspiraţiei este destul de răspândită în rândul populaţiei afectând atât credibilitatea instituţiilor politice, cât şi abilitatea lor de a-şi construi legitimitatea. Discursul public cu tente conspiraţioniste este alimentat masiv în spaţiul public şi amplificat de reţelele sociale. Doar unul din cinci români (19%) declară că au întânit rareori sau niciodată ştiri şi informaţii despre care cred că denaturează realitatea ori sunt false şi peste 70% spun că au întânit astfel de informaţii fie de mai multe ori pe lună (18%), fie cel puţin o dată pe săptămână (18%), fie în fiecare zi sau aproape în fiecare zi (26%), fie de mai multe ori pe zi (11%)”, afirmă Remus Ştefureac, director INSCOP Research.
Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda Agenţiei de presă News.ro. Datele au fost culese în perioada 19 – 27 iunie 2024, prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eşantionului simplu, stratificat fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Metoda de cercetare este interviu prin intermediul chestionarului. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.95%, la un grad de încredere de 95%.