Sondaj: Şase francezi din zece doresc revenirea serviciului militar obligatoriu, în timp ce creşte neîncrederea faţă de SUA. Care este situaţia în Marea Britanie, Germania şi Polonia

Şase din zece francezi (61%) sunt „în favoarea restabilirii unei forme de serviciu militar obligatoriu”, proporţia fiind foarte mare la dreapta, potrivit unui sondaj al think-tank-ului Destin commun publicat sâmbătă, relatează AFP.

Potrivit acestui sondaj efectuat pentru cotidianul regional Ouest France, Republicanii (72%) şi Rassemblement National (RN, 77%) sunt cei mai favorabili acestei propuneri, în timp ce La France Insoumise (LFI, extrema stângă) se situează în coada clasamentului, cu 35% de opinii favorabile.

Ipoteza, care nu a fost menţionată de guvern, are şi mai mulţi susţinători pe măsură ce vârsta creşte: 72% dintre persoanele cu vârsta de 65 de ani şi peste sunt favorabile, faţă de 43% dintre cei cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani.

Sondajul, care analizează, de asemenea, opiniile germane, britanice şi poloneze, intervine într-un moment în care Ucraina, aflată în luptă împotriva ruşilor, este criticată dur de preşedintele american Donald Trump. Săptămâna aceasta, Washingtonul şi-a îngheţat ajutorul militar şi de informaţii. Europenii se mobilizează, în schimb, pentru a compensa scăderea asistenţei americane şi pentru a pune în aplicare o apărare continentală credibilă.

Şase din zece francezi şi germani (59%) l-ar descrie pe Donald Trump drept un „dictator”, o opinie împărtăşită de 50% dintre susţinătorii RN. Cifra este de 56% în Marea Britanie şi de 47% în Polonia.

Aproape 35% dintre persoanele intervievate în Franţa au mai multă simpatie pentru preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski după întâlnirea sa furtunoasă cu Donald Trump la Washington, la sfârşitul lunii februarie. Doar 9% declară că îl stimează mai puţin.

De asemenea, doar un sfert dintre francezi continuă să considere Statele Unite drept un aliat, iar mai mult de jumătate (57%) „par să aibă dificultăţi în a descrie relaţia, ezitând să recunoască o posibilă inversare a alianţei”.

Şase din zece francezi (60%) consideră că este probabil ca Rusia să invadeze alte ţări europene în următorii ani, faţă de 68% în Marea Britanie şi Polonia şi 53% în Germania.

Aproape opt din zece francezi (76%) se declară îngrijoraţi sau foarte îngrijoraţi „de o extindere a conflictului în Europa în următorii ani”.

În plus, 66% dintre polonezi şi britanici doresc să continue să sprijine Ucraina, chiar şi fără Statele Unite. Proporţia este de 57% în Franţa şi 54% în Germania.

În ceea ce priveşte posibilitatea de a trimite o misiune de menţinere a păcii în Ucraina, în Marea Britanie 57% dintre respondenţi s-au declarat „destul de mult sau foarte mult” favorabili, faţă de 44% în Franţa, 41% în Germania şi doar 27% în Polonia.

Sondajul online a fost realizat în Franţa pe un eşantion de 1.503 persoane prin metoda cotelor (sex, vârstă, profesie, nivel de educaţie şi regiune). Eşantionul a fost de 1.093 de persoane în Regatul Unit, de 1.513 în Germania şi de 1.000 în Polonia.

POLITICO: Germania propune o reţea de spionaj „Euro Eyes” în contextul incertitudinii privind schimbul de informaţii cu SUA

Un pompier din Caransebeş a fost rănit în urma căderii unui copac ars la bază/ El a fost dus la spital, iar starea sa este stabilă