Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că miercuri a fost realizată şi străpungerea celei de a doua galerii a tunelului Momaia de pe Autostrada Sibiu-Piteşti. El a arătat că pe Secţiunea 4 a acestei autostrăzi stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la aproape 70% şi, dacă ritmul de lucru se va menţine, sunt ”şanse reale” să fie deschisă circulaţia încă de anul viitor, deşi termenul este 2027.
”Construcţia Autostrăzii Sibiu-Piteşti atinge o nouă etapă importantă! A fost astăzi realizată şi străpungerea celei de a doua galerii a tunelului Momaia (secţiunea Curtea de Argeş-Tigveni), pe sensul de mers Sibiu-Piteşti. Cu o lungime de peste 1,3 km, acesta este primul tunel rutier forat din România şi este format din două galerii unidirecţionale (câte o galerie pe fiecare sens de circulaţie)”, a arătat Sorin Griindeanu, miercuri, într-o postare pe Facebook.
El a menţionat că pe şantierul Secţiunii 4 a autostrăzii Sibiu-Piteşti (A1) stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la aproape 70%.
”Dacă actualul ritm de lucru va fi menţinut, sunt şanse reale ca pe această secţiune (9,86 km) să fie deschisă circulaţia încă de anul viitor (2026), deşi termenul contractual de finalizare este 2027”, a adăugat ministrul Transporturilor.
În 3 martie, Cristian Pistol, directorul CNAIR, anunţa că s-a realizat străpungerea primei galerii a tunelului Momaia (1,35 km).