Sorin Grindeanu cere măsuri urgente: Indemnizațiile imense din CA-uri trebuie reduse drastic!

#image_title

“Sunt de acord şi, ca preşedinte interimar (al PSD – n. r.), am şi semnat acel acord politic şi, de asemenea, asumăm programul de guvernare pe ceea ce înseamnă, dacă vreţi, toate aceste inechităţi, lucruri care ţin de justiţie socială. E inadmisibil ca indemnizaţia la un consiliu de administraţie, chiar dacă există acea autonomie dată de 109, toate lucrurile pe care le ştiţi, mergând o dată pe lună, poate de două ori pe lună, să fie mai mare decât salariul preşedintelui. Toate aceste lucruri trebuie reglate şi vor fi reglate şi sunt partener mai mult decât determinat în această coaliţie să facem lucrurile astea. Trebuie să existe o grilă clară de salarizare sau de indemnizaţii de bun simţ în CA-uri. Nu se poate să ai indemnizaţii cu asemenea cuantumuri, iar lucrurile astea trebuie coborâte nu mult, foarte mult. Cine nu vrea, să plece din CA-uri! Fără niciun fel de rabat de la această linie. Şi suntem de acord cu treaba aceasta”, a transmis Grindeanu.

Potrivit acestuia, grila de salarizare pentru membrii consiliilor de administraţie va fi stabilită în funcţie de importanţa companiei

“Modul în care s-a discutat în coaliţie este următorul: va fi un fel de grilă, în funcţie şi de importanţa acelei companii, că una e, de exemplu, să fii membru în Consiliul de Administraţie la Portul Constanţa sau la Aeroportul Bucureşti sau la CNAIR şi alta e să fii membru în Consiliul de Administraţie la tipografia CFR. Totuşi, vorbim de altceva. Dar chiar şi acolo lucrurile trebuie să fie nu mult, foarte mult coborâte, şi atunci trebuie să existe o asemenea gradare sau diferite nivele pentru aceste indemnizaţii din consiliile de administraţie. Şi da, fără niciun fel de problemă, aceste lucruri trebuie corectate. Au scăpat de sub control, evident”, a precizat el.

Fostul ministru al Transporturilor a susţinut că bugetul de venituri şi cheltuieli al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti “nu a trecut”, în consecinţă nu s-au mărit indemnizaţiile membrilor CA al CNAB.

La rândul său, Ciprian Şerban, noul ministru al Transporturilor, a fost întrebat ce va face ca să nu mai existe salarii atât de mari pentru şefii companiilor de stat, cum este cel al directorului general al CFR Călători, iar acesta a răspuns: “După această conferinţă, chiar cu domnul director am întâlnire, unde voi discuta. Mă aşteaptă”.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Ole Werner este noul antrenor al echipei RB Leipzig

Coliziune violentă între autocar și autoturism în Bihor: victimă în stop cardio-respirator