Sorin Grindeanu: Dacă pachetul de relansare propus de PSD ar fi intrat în vigoare din luna septembrie, poate nu intram în recesiune tehnică

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, miercuri seară, că, dacă pachetul de relansare economică propus de PSD ar fi fost adoptat toamna trecută, s-ar fi evitat intrarea în recesiune tehnică, el precizând să soluţia nu este ”doar ca non-stop să tai”.

Sorin Grindeanu a afirmat, miercuri seară, la Digi24, că pachetul de relansare propus de PSD trebuia adoptat mult mai repede, el precizând că, dacă ar fi intrat în vigoare din luna septembrie, poate nu intram în recesiune tehnică.

”M-ar fi interesat să fie adoptat mult mai repede, că poate nu intram în recesiune tehnică. Dacă aceste pachete de relansare ar fi fost gândite şi aplicate mai ales mai repede poate că n-am fi intrat în această sarabandă din care trebuie să ieşim iarăşi cu toţii. Noi am spus de la început, soluţia nu e doar să tai. Nu asta-i soluţia, non-stop să tai”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Liderul PSD a mai declarat că lucrurile se petrec exact ca în 2010 pe componenta de tăieri, iar apoi, după doi-trei ani, cei care conduceau ţara au spus că greşit.

El a precizat că nu înţelege bucuria unora când vorbesc despre tăierea salariilor.

Întrebat dacă s-a pus problema tăierii de salarii, Grindeanu a răspuns: ”Păi dacă nu era PSD în această coaliţie, că şi aşa îşi pun întrebări foarte mulţi din susţinătorii noştri ce căutăm în această coaliţie, da, asta era acum. Astăzi, sau luni sau marţi în ordonanţă, aveam tăierea salariilor la medici, aveam inclusiv la profesori”.

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, miercuri, că în aceste zile se vor reuni liderii coaliţiei pentru a avea primele discuţii pe tema bugetului.

El a precizat că PSD nu renunţă la pachetul de solidaritate, care înseamnă undeva până în 3,5 miliarde, care cuprinde măsuri pentru pensionari, cu acel ajutor one-off, CASS-ul pentru mare, veterani, foştii deţinuţi politici, persoanele cu dizabilităţi.

Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că a evitat să răspundă partenerilor de coaliţie la şirul de ”acuze gratuite” care i-au fost aduse şi susţine că orice propunere adusă de partide pentru buget poate fi luată în calcul, atîta timp cât vine cu sursa de finanţare.

”Nicio propunere care nu are o soluţie de finanţare nu va fi acceptată”, a afirmat premierul.

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a avertizat, luni seară, că social-democraţii nu vor vota bugetul dacă pachetul social propus de PSD nu va fi acceptat, iar investiţiile la nivel local nu vor continua la acelaşi nivel cu cel de anul trecut.

 

 

 

Liga Campionilor: Newcastle a făcut scor la Baku, 6-1 cu Qarabag, şi englezii se pot considera deja în optimi

Sorin Grindeanu: Ce spun public îi spun şi în privat domnului Ilie Bolojan, nu suntem cu inimioare trimise pe grupuri de WhatsApp / Cui îi trimite inimioare liderul PSD / Îl compară pe Bolojan cu un felcer care întâi taie, apoi măsoară