Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, vineri, că ajutoarele acordate de Guvern sinistraţilor din judeţele Suceava şi Neamţ sunt ”un pas necesar, dar insuficient”. El crede că trebuie urgent bani pentru refacerea caselor, reconstrucţia drumurilor, dar şi un ”sprijin real pentru familiile care au pierdut totul”.
”Prima tranşă de ajutoare ce va fi aprobată astăzi de Guvern pentru persoanele greu încercate de viiturile din Suceava şi Neamţ este un pas necesar, dar insuficient! Este nevoie de sume mai mari, alocate urgent”, a transmis, vineri, pe Facebook, Sorin Grindeanu.
Liderul PSD crede că banii sunt necesari pentru:
- Reconstrucţia caselor distruse
- Refacerea drumurilor şi a podurilor afectate
- Sprijin real pentru familiile care au pierdut totul.
”Oamenii au nevoie de sprijin acum, nu de acţiuni de imagine şi pasarea responsabilităţilor între autorităţile statului! Sunt într-o permanentă legătură cu preşedinţii de Consilii Judeţene din Suceava şi Neamţ, Gheorghe Şoldan şi Daniel Vasilică Harpa, cei care, cu adevărat, coordonează acţiunile de intervenţie la faţa locului! Sunt pe teren, zi şi noapte, alături de echipele de intervenţie şi voluntari! Sunt cei care îi vedeţi că nu fug de răspundere şi nu dau vina pe alţii! Muncesc. Se implică. Acesta este rolul oricărui ales: caută soluţii reale, nu doar plimbă vorbe”, a mai transmis preşedintele PSD.
Acesta anunţă că social-democraţii vor face ”tot ceea ce ţine de noi ca fiecare leu necesar să ajungă acolo unde este nevoie”.
”Refacerea drumurilor, a podurilor, a reţelelor de apă, ajutor pentru familiile afectate- toate sunt priorităţi. Oamenii trebuie să-şi reclădească viaţa. Şi vom fi acolo să îi ajutăm la reconstrucţie”, a mai afirmat Grindeanu.
Acesta a mulţumit ”tuturor celor care s-au implicat în acţiunile de salvare şi intervenţie: pompieri, jandarmi, poliţişti, medici, angajaţi ai autorităţilor locale, voluntari şi fiecărui român care au întins o mână de ajutor când a fost nevoie”.
”România adevărată se vede în astfel de momente! Mulţumesc românilor de pretutindeni care au donat, s-au mobilizat şi au fost alături de cei afectaţi. Generozitatea voastră înseamnă enorm.Voi face tot ceea ce este necesar, ca membru al Coaliţiei, pentru ca Guvernul să sprijine mai intens acest efort de reconstrucţie. Nu vom permite ca oamenii din Suceava şi Neamţ să stea mult timp în această situaţie”, a afirmat preşedintele PSD.
Guvernul va acorda ajutoare financiare pentru persoanele ale căror locuinţe au fost afectate de inundaţiile de la sfârşitul săptămânii trecute, din judeţele Suceava şi Neamţ. Astfel, se vor aloca sume între 15.000 şi 30.000 de lei pe locuinţă, cea mai mare valoare fiind pentru cele distruse integral.
La ora 12.00, Guvernul se reuneşte în edinţă de urgenţă pentru a oficializa aceste ajutoare.