Sorin Grindeanu: În această săptămână voi merge la Bruxelles, voi avea discuţii cu colegii din familia noastră europeană, le voi prezenta situaţia la zi, politică, din România / De vineri, cele 8 întâlniri regionale

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că în această săptămână va merge la Bruxelles, unde va avea discuţii cu colegii din familia noastră europeană şi le va prezenta situaţia la zi, politică, din România. El a mai spus că, de vineri, se vor desfăşura în partid cele 8 întâlniri regionale.

”În această săptămână voi merge la Bruxelles, voi avea discuţii cu colegii din familia noastră europeană, în Partidul Socialist European, începând cu Antonio Costa şi continuând cu ceilalţi colegi. Le voi prezenta situaţia la zi, politică, din România, ăsta este rostul acestei deplasări, iar începând de vineri vom avea întâlniri regionale care se vor finaliza în 5 aprilie, cele 8 întâlniri regionale”, a spus preşedintele PSD, după şedinţa PSD.

Grindeanu a mai spus că două reuniuni regionale vor avea loc după perioada de Paşte: Regiunea de vest şi regiunea de nord-vest. ”În data de 20 aprilie (..) facem acea consultare pe care am anunţat-o de la începutul lunii decembrie. Acesta este calendarul, asta este ceea ce am stabilit şi am votat în unanimitate”, a mai spus Grindeanu.

” Ilie Bolojan este prim-ministru cu voturile PSD. Ilie Bolojan este prim-ministru cu voturile PNL. Are această majoritate în parlament cu voturile PSD, 45%. Deci vorbim de coaliţie în care ponderea Partidului Social Semocrat este aproape jumătate. Dacă cei 5.000 de membri PSD vor hotărî că nu mai putem continua în această formă, atunci asta va fi decizia PSD. (..) O să vedem care va fi decizia sau acţiunea politică”, a completat liderul PSD, despre decizia din partid.

Întrebat despre scenariul în care 5.000 de membri PSD vor cere înlocuirea premierului Ilie Bolojan, Sorin Grindeanu a răspuns: ”Nu poate să ceară aşa ceva. PSD-ul nu poate să ceară aşa ceva. PSD-ul poate să spună dacă mai participă sau nu, într-un guvern condus de Ilie Bolojan”, a spus el.

viewscnt

Mureș: Aeroportul Internațional ‘Transilvania’ trece la program non-stop, va opera 28 de curse săptămânal spre zece destinații

Un avion de tip Hercules aparţinând armatei columbiene, cu aproximativ 100 de militari la bord, se prăbuşeşte în sudul Columbiei, anunţă Guvernul. Numărul victimelor, necunoscut imediat