Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi că “democraţia de care ne bucurăm cu toţii” este adevărata moştenire lăsată de preşedintele fondator al partidului, primul preşedinte ales al României, Ion Iliescu.
Acesta a transmis un mesaj după înmormântarea fostului şef de stat Ion Iliescu.
“Astăzi se încheie un capitol definitoriu pentru istoria recentă a României. Democraţia de care ne bucurăm cu toţii este adevărata moştenire lăsată de preşedintele fondator al Partidului Social Democrat, primul preşedinte ales al României! Drum lin, domnule Preşedinte”, a scris Grindeanu pe Facebook.
Fostul preşedinte al României Ion Iliescu a fost înmormântat joi, în Cimitirul Militar Ghencea III, cu onoruri militare.
Ion Iliescu a murit marţi, la ora 15:55, la Spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală, unde era internat de 57 de zile. Avea 95 de ani.
Timp de două zile, în memoria celui care a condus România între anii 1990 – 1992, 1992 – 1996 şi 2000 – 2004 au fost organizate funeralii de stat, iar joi a fost zi de doliu naţional, drapelul României fiind coborât în bernă.