Sorin Grindeanu: Miniştrii PSD au lucrat la mai multe soluţii pentru compensarea efectelor negative produse de creşterea preţurilor la carburanţi. Îi solicit primului ministru să analizeze şi guvernul să aprobe cât mai rapid măsuri

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, anunţă joi că miniştrii PSD au lucrat deja la mai multe soluţii pentru compensarea efectelor negative produse de creşterea preţurilor la carburanţi şi îi solicită primului ministru să analizeze şi guvernul să aprobe cât mai rapid măsuri.

”România are nevoie de un guvern funcţional care să poată reacţiona rapid la şocurile economice globale. Miniştrii PSD au lucrat deja la mai multe soluţii pentru compensarea efectelor negative produse de creşterea preţurilor la carburanţi”, spune Sorin Grindeanu într-un mesaj video pe Facebook.

Liderul PSD arată că atât Ministrul Energiei cât şi Ministrul Agriculturii sunt pregătiţi să-i prezinte premierului aceste soluţii.

”Îi solicit primului ministru să analizeze şi guvernul să aprobe cât mai rapid măsuri”, transmite Grindeanu.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, afirmă că partidele din coaliţia de guvernare au discutat, în şedinţa de luni, mai multe scenarii cu privire la evoluţiile preţurilor carburanţilor, care cunosc cele mai mari creşteri din ultimele decenii.

Ivan spune că se ia în calcul repunerea în funcţiune a rafinăriei Petrotel Lukoil din Ploieşti, la rafinăria Petromidia din judeţul Constanţa a fost amânată o revizie tehnică, iar rafinăria Petrobrazi lucrează la capacitate maximă pentru a asigura o cantitate cât mai mare de carburant, necesară pe piaţa internă.

viewscnt–>

Grindeanu îi cere premierului să analizeze soluțiile PSD pentru compensarea efectelor produse de creșterea prețurilor la carburanți

George Simion, la Târgu Jiu, unde angajaţii de la Complexul Energetic Oltenia protestează de mai multe zile. Apel la ministrul Energiei şi la premierul Bolojan