Sorin Grindeanu: Ştiu că va trebui să existe şi un pachet pe care eu l-aş denumi pachet PSD. Dacă vreţi, e un fel de condiţionare pe care PSD-ul a făcut-o/ În acest pachet va fi o componentă de relansare economică

Știri de azi | Sorin Grindeanu: Ştiu că va trebui să existe şi un pachet pe care eu l-aş denumi pachet PSD. Dacă vreţi, e un fel de condiţionare pe care PSD-ul a făcut-o/ În acest pachet va fi o componentă de relansare economică - Știri de azi |
#image_title

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că următorul pachet de măsuri fiscale trebuie să fie al social-democraţilor şi să cuprindă măsurile acestora, adăugând că a fost un fel de ”condiţionare” pe care PSD-ul a făcut-o. El a menţionat că în pachetul PSD, care a fost agreat de premierul Ilie Bolojan, va fi şi o componentă de relansare economică.

Grindeanu a fost întrebat, miercuri, la Digi 24, dacă pachetul 2 este agreat de coaliţie şi dacă este finalizat. 

 
”Într-un procent destul de mare, da. Şi a fost agreat într-un procent, de asemenea, foarte mare de vreo două săptămâni, trei. Nu a existat de la început niciun fel de divergenţă pe lucrurile care conţin sau legile, pachetul, partea din pachetul 2 care se referă la eliminarea privilegiilor. A fost consens de la început cu toată lumea. Şi aici mă refer la pensii ale magistraţilor şi la companiile de stat şi restructurări şi toate lucrurile pe care le ştiţi. Nu a fost niciun fel de problemă din acest punct de vedere, de la început. La Sănătate, nu a fost niciun fel de problemă. Pe insolvenţă nu a fost niciun fel de problemă. Eu vă amintesc că patru părţi din pachetul 2 fiindcă au avut titulari miniştri de la PSD: Sănătate, Justiţie, Muncă şi SGG, am avut discuţii pe care în mare parte le-am depăşit pe administraţie şi pe pachetul fiscal”, a declarat Sorin Grindeanu. 

 
El a adăugat că în acest pachet, până în această săptămână, nu erau adăugate propunerile venite din partea reprezentanţilor administraţiei publice. 
 
”Nu s-a reuşit până în această săptămână ca propunerile care au venit, în special la administraţie mă refer, propunerile care au venit dinspre structurile asociative, că mă refer la primari sau că mă refer la UNCJR, să fie preluate. Şi aici nu e vorba de politic, nu doar primarii PSD au spus, şi ştiţi foarte bine acest lucru, şi primarii PNL şi preşedinţii de consilii care nu sunt PSD, PNL sau UDMR, de asemenea, au avut observaţii pertinente, care de altfel au fost preluate. Doar că s-a mers mai încet”, a afirmat preşedintele interimar al PSD. 
 
El a anunţat că următorul pachet trebuie denumit ”pachet PSD”. 
 
”Ştiu că va trebui să existe şi un pachet pe care eu l-aş denumi pachet PSD. Dacă vreţi e un fel de condiţionare pe care PSD-ul a făcut-o, dar condiţionare nu aş vrea să fie un cuvânt de breaking news acum, ci la modul constructiv vă spun ceea ce urmează. Vă dau un exemplu, pe zona de magistraţi, nu sunt singurii, urmează şi alte zone care beneficiază de aceste pensii speciale. Nu o să mă convingă niciodată nimeni, cu toate că poate ar fi trebuit să nu verbalizez aceste lucruri, dar le spun, că dacă lucrezi la înmatriculări auto, la poliţie trebuie să ai pensie specială. A, că mergi în stradă, că mergi în teatrele de război, că eşti acolo în zonele periculoase, da, şi asta e un lucru valabil în toată lumea civilizată. Dar când eşti la ghişeu, eu nu cred că… şi lucrul ăsta trebuie să fie clarificat”, a transmis Sorin Grindeanu.
 
El a adăugat că în pachetul PSD trebuie să existe şi o componentă de relansare economică. 
 
”Dar mai important decât atât, şi va fi clarificat în pachetul PSD, dacă pot să-i spun aşa, dar mai important decât atâta în acel viitor pachet trebuie să avem o componentă de relansare economică. În toate aceste luni a fost nevoie să facem anumite ajustări. Şi este nevoie. Şi e un lucru pe care îl acceptăm. Dar în acelaşi timp trebuie să relansăm, să facem politici pentru relansarea economică. În momentul în care discuţi şi prezinţi totul doar dintr-o perspectivă negativă prăbuseşti consumul, investitorii stau şi se uită, dar de ce să vin să investesc în România? Să fac ce? Să mă gândesc că nu mai sunt bani de pensii şi salarii? Că se duce România cu deficit din ăsta astronomic? Că avem apocalipsa pe care o vedem de 2-3 săptămâni? Şi atunci trebuie să vii, în mod evident, cu politici de relansare”, a afirmat Grideanu.
 
El a mai declarat că premierul Ilie Bolojan a acceptat propunerile PSD, iar acest pachet urmează să fie prezentat săptămâna viitoare.

Știri de azi | Bolojan, despre pensiile magistraţilor: Dacă un astfel de pachet va cădea la Curtea Constituţională, e greu de presupus că acest Guvern va mai avea legitimitatea să vină să rezolve alte nedreptăţi - Știri de azi |

Bolojan, despre pensiile magistraţilor: Dacă un astfel de pachet va cădea la Curtea Constituţională, e greu de presupus că acest Guvern va mai avea legitimitatea să vină să rezolve alte nedreptăţi

Știri de azi | Haaland schimbă numele de pe spatele tricoului său la echipa naţională a Norvegiei - Știri de azi |

Haaland schimbă numele de pe spatele tricoului său la echipa naţională a Norvegiei