Sorina Pintea și-a retras cererea de întrerupere a pedepsei. Fostul ministru o depusese în urmă cu câteva zile

Sorina Pintea este încarcerată la Penitenciarul Gherla și  susținut că are dermatomiozită — o boală autoimună rară și gravă și că regimul de detenție înseamnă în cazul său o condamnare la moarte. A depus cererea de întrerupere a pedepsei, dar nu după mult timp a retras-o, potrivit ziarulfaclia.

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată, în aprilie 2024, de Tribunalul Cluj, la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru luare de mită.

Instanţa a mai hotărât să îi fie interzis Sorinei Pintea să fie aleasă în funcţii publice sau să ocupe funcţia de manager în cadrul unui spital public, pe o durată de trei ani. De asemenea, magistraţii au dispus confiscarea sumei de 10.000 de euro de la Sorina Pintea.

Curtea de Apel Cluj a respins, vineri, ca nefondat, apelul declarat de fostul ministru al Sănătăţii Sorina Pintea la decizia condamnării la închisoare. Decizia este definitivă.

La sfârşitul lunii aprilie 2020, Sorina Pintea a fost trimisă în judecată procurorii DNA pentru luare de mită în formă continuată.

Conform rechizitoriului, în perioada noiembrie 2019 – 28 februarie 2020, Pintea, în calitatea de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Baia Mare, ar fi pretins şi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, în două tranşe, sumele de 10.000 de euro (la 20 decembrie 2019) şi 120.000 lei (la 28 februarie 2020), care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică ce avea ca obiect “proiectarea şi execuţia lucrărilor de amenajare bloc operator-sala de chirurgie cardiovasculară şi toracică şi spaţii adiacente din Spitalul Judetean de Urgenţă «Dr. Constantin Opriş» Baia Mare”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială.

Partidul Dianei Șoșoacă a sesizat CCR pe legea privind combaterea antisemitismului și radicalizării (Document)

Kievul, lovit crunt de ruși: Zelenski vizitează blocul distrus complet, soldat cu 28 de morți