“Spania este o democraţie, este o democraţie suverană. Iar deciziile privind modul cum ne repartizăm resursele le luăm democratic în cadrul guvernului şi parlamentului. Dacă vreun lider al unei puteri străine doreşte să decidă ce trebuie să facă Spania cu resursele sale, atunci să se prezinte la alegeri în Spania”, a spus Pablo Bustinduy.
La rândul ei, titulara spaniolă a apărării, Margarita Robles, care a participat miercuri la summitul NATO unde Trump a ameninţat Spania cu represalii comerciale după ce premierul spaniol Pedro Sanchez a fost singurul lider ce s-a opus creşterii cheltuielilor militare la 5% din PIB, a remarcat faptul că, la acest summit, preşedintele SUA “nu a făcut nicio referire” la războaiele din Ucraina şi Fâşia Gaza. În loc să dea Spaniei sfaturi “de care nu are nevoie”, Trump ar face mai bine să-şi folosească influenţa pentru a opri această războaie, a subliniat ea.
“Spania va continua să-şi îndeplinească toate misiunile, toate obiectivele de capacitate care ne sunt solicitate” în cadrul NATO, a asigurat Margarita Robles, adăugând că discuţia din jurul capacităţilor militare nu trebuie axată pe procente din PIB care “nu ştim de unde au apărut”.
Premierul spaniol Pedro Sanchez a confirmat miercuri, la finalul summitului NATO de la Haga, că Spania nu va aloca apărării un buget mai mare de 2,1% din PIB, deşi celelalte state membre au convenit să crească cheltuielile pentru apărare şi securitate într-un sens mai larg la 5% din PIB într-un orizont de timp de zece ani. Spania va îndeplini noile ţinte privind capabilităţile militare convenite la acest summit de statele NATO, dar consideră că actualul obiectiv de alocare a 2% din PIB pentru cheltuielile militare este “suficient, realist şi compatibil cu statul social”, a declarat Sanchez.
Decizia Spaniei l-a înfuriat pe Trump, care a ameninţat această ţară că o va face să plătească scump prin taxe vamale refuzul de a creşte cheltuielile pentru înarmare.
“Este teribil ce a făcut Spania. Este singura ţară care nu-şi va plăti întreaga contribuţie, ea vrea să rămână la 2%. Este teribil. Şi ei o duc foarte bine, economia le merge bine, dar această economie s-ar putea prăbuşi dacă se întâmplă ceva rău. Cred că este păcat. Aşa că vom compensa. Ştiţi ce vom face? Vom negocia un acord comercial cu Spania şi îi vom face să plătească dublu”, a ameninţat Trump, pe un ton nervos.
“Vor trebui să ne plătească, pentru că nu voi permite să se întâmple asta (…) Voi negocia direct cu Spania” un acord comercial, a indicat Trump. Însă Spania, ca membră a UE, nu negociază direct cu SUA acordurile comerciale, ci sunt negocieri colective ale întregului bloc comunitar şi acestea sunt desfăşurate de Comisia Europeană. Prin urmare, tot ce ar putea face Trump împotriva Spaniei ar fi să taxeze produse provenite din această ţară.