Specialişti de la Apele Române se află în judeţul Galaţi pentru a găsi soluţii la problemele cauzate de ploile torenţiale/ Ciolacu: Va fi o emoţie, tensiune în zonă, dar eu sper să ne coordonăm foarte bine astfel încât cei afectaţi să depăşească

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că specialişti de la Apele Române se află în judeţul Galaţi pentru a găsi „cele mai bune soluţii” pe termen scurt în vederea limitării efectelor ploilor abundente. Ciolacu afirmă că pentru zona afectată există un proiect care se află în stadiul de 70%. „Va fi o perioadă în care se vor da ajutoare, va fi o emoţie, tensiune în zonă, dar eu sper, împreună cu autorităţile locale, cu administraţia centrală să ne coordonăm foarte bine, cum am făcut-o şi în aceste 36 de ore, astfel încât cei afectaţi să depăşească cât mai repede”, spune prim-ministrul.

„Nu au mai fost pierderi de vieţi omeneşti. Lucrurile în ceea ce priveşte lupta cu apele au fost sub control. Domnul ministru al Mediului a venit cu întreaga echipă de specialişti de la Apele Române, echipă de specialişti care va rămâne împreună cu prefectura, cu preşedintele Consiliului Judeţean, să găsim cele mai bune soluţii într-un termen foarte scurt. Poate apelăm  şi la Universitatea de Construcţii ca totuşi să nu se mai… e a treia oară când se întâmplă în zonă, exista un proiect înainte, cu un baraj, vedem în ce stadiu este, era într-un stadiu de lucru aproape 70% finalizat”, a declarat duminică, în judeţul Galaţi, şeful Guvernului 

Ciolacu spune că prioritatea momentului e refacerea infrastructurii, arătându-se convins că autorităţile locale vor acţiona rapid. 
Premierul a mulţumit lui Nicolae Ciucă, autorităţilor locale. Premierul remarcă „solidaritatea din partea Guvernului, a politicienilor, la un moment complicat”.

„Este o perioadă foarte încărcată, va trebui făcută curăţenie, pe urmă intervenit în gospodăriile oamenilor, toate lucrurile trebuie să meargă paralel. Dar să ştiţi că – şi cu venirea domnului preşedinte şi îi mulţumesc, e, până la urmă, cred că o normalitate această atitudine pe care să o avem în astfel de cazuri, faţă de români, în primul rând şi ce aflaţi la nevoie. Eu cred că am intervenit în timp rapid”, a adăugat Ciolacu. (…) Va fi o perioadă în care se vor da ajutoare, va fi o emoţie,  tensiune în zonă, dar eu sper, împreună cu autorităţile locale, cu administraţia centrală să ne coordonăm foarte bine, cum am făcut-o şi în aceste 36 de ore, astfel încât cei afectaţi să depăşească cât mai repede”, a mai declarat prim-ministrul.

Loteria Română: Report de aproape şase milioane de euro la Loto 6/49, la extragerea de duminică

Inundaţii în Galaţi – Drumul Galaţi – Găneşti, acoperit de aluviuni, a fost redeschis circulaţiei – FOTO