Sprint With The Stars a anunţat oficial parteneriatul cu campionul olimpic David Popovici pentru organizarea primei ediţii internationale a evenimentului revoluţionar “Sprint With The Stars România”, în cadrul căruia înotătorii amatori au şansa unică să se întreacă cu unii dintre cei mai buni înotători din lume.
Evenimentul va avea loc la Complexul Olimpic de Nataţie Otopeni, în data de 17 ianuarie 2026, iar biletele sunt deja disponibile, putând fi achiziţionate accesând acest .
“Înscrie-te şi te aştept să facem valuri împreună”, a notat David Popovici pe Facebook.
Fondat în anul 2019 de triplul campion olimpic britanic Adam Peaty şi fostul său partener de antrenament, Ed Baxter, Sprint With The Stars propune un format inedit şi spectaculos în care înotătorii amatori au oportunitatea de a concura alături de sportivi de talie mondială. Competiţia este dedicată exclusiv probelor de sprint, pe distanţa de 50 m la toate stilurile de înot. Cei mai rapizi nouă înotători dintre cei înscrişi la fiecare categorie de vârstă avansează din serii în finala probei respective. În fiecare finală, culoarul central este ocupat de unul dintre „Staruri”, care încearcă să recupereze avansul acordat celorlalţi concurenţi, în funcţie de vârstă.
OPT STARURI
Fiecare „Star” este un înotător de clasă mondială, astfel încât evenimentul va reuni opt sportivi de elită, după cum urmează:
David Popovici (România) – campion olimpic, cvadruplu campion mondial
Adam Peaty (Marea Britanie)- multiplu campion olimpic, multiplu campion mondial
Diogo Ribeiro (Portugalia)- multiplu campion mondial
Angelina Köhler (Germania) – campioană mondială
Roos Vanotterdijk (Belgia) – multiplu medaliată la Campionatele Mondiale, campioană europeană
Apostolos Christou (Grecia)- vicecampion olimpic, multiplu campion european
Lauren Cox (Marea Britalie) – medaliată cu bronz la Campionatul Mondial
Veera Kivirinta (Finlanda) – vicecampionă europeană
Sesiunile finale au o durată de 90 de minute şi oferă un show impresionant, sportivii care vor intra în arena urmând sa fie prezentaţi publicului printr-o producţie remarcabilă, efectele speciale – pirotehnice şi muzicale – oferind o experienţă memorabilă spectatorilor.
„David a participat pentru prima oară la Sprint With The Stars Londra, în 2023, iar atunci când i s-a propus un fee de participare, el a insistat să ia parte la eveniment fără niciun onorariu, pentru a contribui la experienţa participanţilor. De atunci, am discutat constant despre cum putem aduce acest eveniment în România pentru prima noastră ediţie internaţională. Şi iată că am reuşit! Sunt extrem de încântat de acest parteneriat cu David, care este profund dedicat dezvoltării oportunităţilor pentru tinerii înotători din România”, a declarat Ed Baxter, Chief Executive Officer al Sprint With The Stars.
„Acest eveniment este o celebrare a tinerilor înotători care reprezintă viitorul acestui sport. Organizarea Sprint With The Stars în România reprezintă pentru ei o şansă unică de a înota alături de campioni olimpici şi mondiali, iar pentru mine o ocazie de a oferi ceva înapoi comunităţii care m-a format. Faptul că fac parte din această iniţiativă mă onorează” a afirmat David Popovici.
Pentru cei interesaţi să participe şi să concureze pentru şansa de a înota alături de unii dintre cei mai mari sportivi ai lumii, detalii suplimentare pot fi găsite .


