Stare de urgență în sectorul energetic din R. Moldova – Burduja: România e pregătită pentru iarnă și are resursele de a o sprijini, dacă situaţia o va cere

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunţă, joi seară, că România este pregătită pentru iarnă şi are resursele de a sprijini Republica Moldova, dacă situaţia o va cere. Ţara vecină se confruntă cu o stare de urgenţă în sectorul energetic, iar România şi autorităţile europene au discutat despre plan comun de acţiune.

”Fraţii noştri de peste Prut au nevoie de ajutorul României, în faţa presiunilor imense pe care Rusia le pune în ceea ce priveşte accesul la energie. Nimic nu este mai rău decât să fii dependent de cei care îşi folosesc resursele nu pentru dezvoltare, nu pentru a ajuta, ci ca armă de şantaj.

Republica Moldova a intrat în stare de urgenţă în sectorul energetic şi, aşa cum am făcut până acum, nu doar în baza acordurilor pe care ţările noastre le au, ci a multor altor lucruri care ne unesc şi ne vor uni mereu, vom fi alături de Chişinău”, a transmis, joi seară, miniatrul Energiei.

Sebastian Burduja afirmă că Ministerul Energiei colaborează strâns cu autorităţile de resort din Republica Moldova şi de la nivel european pentru a gestiona situaţia în eventualitatea în care un scenariu precum sistarea de către Gazprom a livrării gazelor naturale ar deveni realitate.

”Deja am declanşat un plan de acţiune comun, pentru a evita surprizele:

1. Dialog între companiile româneşti şi moldoveneşti pentru achiziţie de energie electrică, în caz de necesitate, pe baze comerciale.

2. Identificarea soluţiilor tehnice pentru alimentarea cu energie electrică prin liniile deja existente, inclusiv liniile de 110 kV care trec Prutul.

3. Prioritizarea accesului Republicii Moldova la gazele stocate în România, dacă va exista o criză peste Prut, în limitele disponibilului, după asigurarea consumului intern.

4. Creşterea capacităţilor de echilibrare operaţională pentru gaze”, a mai transmis ministrul Energiei.

Potrivit acestuia, ”România este pregătită pentru iarna în care am intrat şi are resursele de a sprijini Republica Moldova, dacă situaţia o va cere.

”România are o datorie, Europa are o datorie să nu abandoneze Republica Moldova şi Ucraina în faţa agresiunilor venite de la Est, fie ele sub forma tancurilor, rachetelor şi urii, fie prin şantajul barbar în sectorul energetic”, a mai transmis Burduja.

Premierul Dorin Recean a cerut, joi, Parlamentului de la Chişinău declararea stării de urgenţă în sectorul energetic pentru o perioadă de 60 de zile, în condiţiile în care tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina va fi sistat la sfârşitul anului, riscând să aducă regiunea transnistreană şi implicit Republica Moldova într-o situaţie critică în ceea ce priveşte furnizarea curentului electric.

VIDEO Bărbat în stare critică, după un accident bizar într-un magazin: I s-a scurs aproape tot sângele din corp

Colapsul regimului Assad – Cum a căzut un imperiu care părea de piatră / Aliați absenți și soldați fără motivație (analiză)