Startupurile europene în care Nvidia a investit în 2025, pe fondul expansiunii agresive în ecosistemul AI

Nvidia, devenită un veritabil arbitru al industriei AI pe măsură ce operatorii mari de infrastructură digitală îşi extind capacitatea de procesare, a accelerat puternic investiţiile în startupuri europene. În 2025, compania a participat la 14 runde de finanţare în Europa, dublu faţă de 2024, potrivit platformei Dealroom, într-o strategie prin care îşi consolidează alianţele tehnologice, oferind atât capital, cât şi expertiză tehnică şi sprijin în lanţurile de aprovizionare, relatează CNBC.

Tendinţa a continuat în 2026, cu investiţia în runda de 200 de milioane de dolari a startupului britanic Synthesia, anunţată luni.

”Investiţiile Nvidia în AI-ul european reflectă strategia globală de a reinvesti lichidităţile masive în întregul ecosistem AI”, a declarat pentru CNBC Brian Colello, analist la Morningstar.

Mai jos se află lista completă a companiilor europene în care Nvidia sau NVentures au investit în 2025, alături de dimensiunea rundelor, conform datelor Dealroom.

Mistral – 1,7 miliarde euro (septembrie)

Unul dintre cele mai importante laboratoare AI din Europa, startupul francez Mistral, construieşte modele care concurează OpenAI şi Google. Nvidia a participat la runda Series C de 1,7 miliarde euro, după ce a investit şi în Series B în 2024.

Nscale – 1,1 miliarde dolari (septembrie) şi 433 milioane dolari (octombrie)

Compania britanică dezvoltă centre de date şi servicii de cloud pentru AI. Nvidia a investit după anunţul din septembrie al CEO-ului Jensen Huang privind o contribuţie de 500 milioane lire sterline.

Quantinuum – 600 milioane dolari (septembrie)

Startup-ul de computaţie cuantică a atins o evaluare de 10 miliarde dolari. Finanţarea susţine lansarea sistemului cuantic Helios.

Lovable – 330 milioane dolari (decembrie)

Nvidia a intrat în runda Series B a startupului de ”vibe coding” (programare conversaţională), evaluat la 6,6 miliarde dolari.

Black Forest Labs – 300 milioane dolari (decembrie)

Laboratorul german dezvoltă modele frontier pentru conţinut vizual. La rundă au participat Nvidia, A16z, General Catalyst şi Salesforce Ventures.

N8n – 180 milioane dolari (octombrie)

Startup german specializat în automatizarea fluxurilor enterprise. Runda Series C a evaluat compania la 2,5 miliarde dolari.

CuspAI – 100 milioane dolari (septembrie)

Compania britanică dezvoltă o platformă de descoperire de materiale asistată de AI. Nvidia a participat la runda de 100 milioane dolari.

PolyAI – 86 milioane dolari (decembrie)

NVentures a investit în runda Series D. PolyAI creează asistenţi vocali AI pentru servicii clienţi. Nvidia participase şi în 2024 la Series C.

Charm Therapeutics – 80 milioane dolari (septembrie)

Startup bio-tech britanic specializat în descoperire de medicamente cu AI. Nvidia investise anterior 20 milioane dolari în 2023.

Scintil Photonics – 50 milioane euro (septembrie)

Firma franceză dezvoltă circuite fotonice integrate pentru centre de date AI. Runda Series B a inclus Nvidia, Bosch Ventures şi Bpifrance.

PhysicsX – 20 milioane dolari (noiembrie)

Compania britanică oferă o platformă AI pentru simulări fizice în proiectare industrială. Nvidia a investit 20 milioane dolari cu dreptul de a participa cu încă 80 milioane la runda următoare.

Cassava Technologies – sumă nedivulgată (octombrie)

Furnizor britanic de servicii internet şi infrastructură de centre de date în Africa. Nvidia a realizat o investiţie de capital în companie.

Revolut – sumă nedivulgată (noiembrie)

Unul dintre cele mai valoroase startupuri europene. Nvidia a cumpărat acţiuni la o evaluare de 75 miliarde dolari.

Consolidarea acestui portofoliu divers arată ambiţia Nvidia de a ancora ecosistemul AI european în propria sa reţea globală de parteneriate tehnologice, într-un moment în care cererea pentru infrastructură AI explodează.

 

Rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, deputatul PNL Marilen Pirtea, explică de ce imobilul în care locuieşte şi care a fost ţinta unui jaf nu figurează în declaraţia sa de avere

Arina Sabalenka s-a calificat în semifinale la Australian Open