Statele Unite – Poliţia pentru imigrare a împuşcat şi a rănit un venezuelean în Minneapolis

Un agent al poliţiei federale americane pentru imigrare (ICE) a împuşcat în picior un bărbat venezuelean miercuri la Minneapolis, au declarat autorităţile municipale, îndemnând populaţia să „rămână calmă”, la o săptămână după ce o femeie din acelaşi oraş, Renee Good, a fost împuşcată mortal, potrivit AFP.

„Înţelegem că există furie”, au scris autorităţile municipale pe reţeaua de socializare X, adăugând că „oraşul Minneapolis cere din nou ca ICE să părăsească imediat oraşul şi statul”.

Oficialii Ministerului Securităţii Interne au confirmat împuşcătura, afirmând că „un străin în situaţie ilegală provenind din Venezuela” s-a opus arestării sale după un control rutier.

„În timp ce suspectul şi reprezentantul forţelor de ordine se luptau la pământ, două persoane au ieşit dintr-un apartament vecin şi l-au atacat şi ele pe agentul forţelor de ordine cu o lopată de zăpadă şi o mătură”, a explicat ministerul.

Poliţistul a tras atunci „un foc de armă în scop defensiv pentru a-şi proteja viaţa”, lovind bărbatul în picior, potrivit instituţiei.

Aleşii din Minneapolis şi din statul Minnesota au denunţat acţiunile agenţilor Ministerului Securităţii Interne, inclusiv ale celor de la ICE.

Într-un videoclip publicat miercuri pe X, guvernatorul statului Minnesota, Tim Walz, a denunţat „haosul, perturbările şi traumele pe care guvernul federal le provoacă comunităţii noastre”, descriind interogatoriile efectuate din uşă în uşă de agenţii ICE „înarmaţi, mascaţi şi insuficient instruiţi”.

Actorul Matthew McConaughey îşi brevetează imaginea şi vocea pentru a se proteja de abuzurile AI

Tesla va oferi software-ul de conducere autonomă doar pe bază de abonament lunar, începând cu 14 februarie