Negocierile tensionate pentru formarea noului Guvern, desfășurate joi la Palatul Cotroceni, au scos la iveală un val de propuneri fiscale controversate care ar putea afecta direct veniturile cetățenilor. Printre acestea se numără și o idee discutată în grupul de lucru guvernamental – introducerea unei taxe pe tranzacțiile bancare, care ar urma să se aplice direct clienților băncilor, nu instituțiilor financiare.
Surse politice au declarat că în cadrul discuțiilor s-a propus o taxă de 1 leu per tranzacție, pentru sume sub un anumit prag, și 3 lei pentru tranzacțiile mai mari. Taxa ar funcționa similar unui comision bancar, aplicat de fiecare dată când un român ar efectua o plată (alta decât în numerar) – de exemplu, la achitarea unei facturi online sau la un transfer între conturi.
Propunerea a fost formulată de una dintre părțile implicate în negocieri, fără un acord final în acest moment. Potrivit surselor, ideea este inspirată de modelul aplicat în Ungaria, unde statul încasează un comision pe fiecare tranzacție bancară.
În prezent, clienții persoane fizice plătesc comisioane doar pentru anumite operațiuni, precum transferurile interbancare, însă această taxă ar adăuga un cost suplimentar pentru orice tip de plată efectuată prin bancă, cu excepția numerarului.
Taxa invizibilă care ar putea lovi milioane de români: Se discută comision pentru orice plată prin bancă
În cadrul aceleiași ședințe, USR a propus introducerea CASS de 100 de lei inclusiv pentru pensia minimă, fără excepții – măsură care ar afecta văduvele de război, persoanele cu handicap și invalizii de grad I. Propunerea a generat reacții dure din partea PSD, care a calificat măsura drept excesivă.
Tot în zona taxelor, PNL și USR au susținut aplicarea unui impozit de 1% pe cifra de afaceri pentru toate firmele, indiferent de mărimea acestora, idee întâmpinată cu opoziție fermă din partea PSD. Social-democrații au arătat că măsura ar lovi direct în IMM-uri și antreprenori.
UDMR a venit, la rândul său, cu ideea taxării tranzacțiilor bancare, „așa cum se întâmplă și în Ungaria”. Potrivit surselor, propunerea a fost primită cu rezerve, chiar și de aliați ai Uniunii, însă a rămas pe lista de opțiuni luate în calcul pentru acoperirea deficitului bugetar.
PSD a tras o linie roșie în ceea ce privește accizele și TVA-ul: a cerut păstrarea cotei reduse de 9% pentru alimente, apă și medicamente, și s-a opus creșterii accizelor la carburanți. În schimb, susține majorarea TVA-ului general la 21%, dar cu aplicarea unei cote de 5% la produsele de bază.
Până la o decizie finală, echipele tehnice lucrează la o listă de măsuri „posibile”, care urmează să fie discutate în următoarea rundă de negocieri între liderii de partid, vineri, la Cotroceni.