STB suspendă circulația tramvaielor pe Bd. Basarabia,, din cauza stării avansate de degradare a șinelor. Trasee modificate şi linie de naveta

”Având în vedere starea avansată de degradare a căii de rulare a tramvaielor pe Bd. Basarabia, Societatea de Transport Bucureşti (STB S.A.) intenţionează să întrerupă temporar circulaţia tramvaielor pe tronsonul cuprins între Bd. Chişinău şi terminalul Republica.Pentru a asigura continuitatea serviciului public de transport în zona de est a Capitalei, începând cu data de 12 aprilie 2025, STB S.A. va pune în aplicare o serie de soluţii provizorii care să permită desfăşurarea circulaţiei în condiţii de siguranţă şi menţinerea conexiunilor de transport”, a transmis, joi, STB, într-un comunicat de presă.

Potrivit societăţii, soluiile vizează:

• Construirea unei relaţii de circulaţie a tramvaielor în intersecţia Bd. Basarabia / Bd. Chişinău;

• Amenajarea unui terminal provizoriu tip „rebrusment” pe Bd. 1 Decembrie 1918, până la intersecţia cu Bd. Basarabia.

Pentru reducerea impactului asupra călătorilor, în cadrul primei etape, care va începe la aceeaşi dată, se vor aplica următoarele măsuri:

• Linia 36 de tramvaie va circula pe un traseu modificat, între Lacul Tei şi terminalul Pantelimon;

• Va fi introdusă o linie navetă de autobuze – 637 – care va funcţiona între terminalul Republica şi Piaţa Delfinului.

”Calea de rulare a tramvaielor de pe Bd. Basarabia are o vechime de aproximativ 40 de ani, fiind pusă în funcţiune în anul 1985. În prezent, din cauza gradului avansat de uzură, sunt înregistrate peste 600 de rupturi de şină, ceea ce afectează semnificativ desfăşurarea circulaţiei în condiţii de siguranţă pe această arteră”, a mai transmis STB.

Incendiu într-un supermarket din Ploiești: 100 de persoane s-au autoevacuat

Coliziune între un TIR și un microbuz în Iași: o persoană încarcerată și două rănite