Mai multe primării au ridicat luni steagul palestinian în faţa sediilor lor, înainte ca Franţa să recunoască acest stat, o sfidare a avertismentelor ministrului demisionar de Interne Bruno Retailleau, relatează AFP.
”În această (luni) seara, preşedintele Republicii va anunţa la ONU recunoaşterea statului Palestina. Nantes susţine această decizie istorică a Republicii franceze ridicând în timpul zilei steagul palestinian”, a scris luni dimineaţa pe X primarul oraşului Nantes, Johanna Rolland (PS), în timp ce steagul flutura deja în faţa sediului primăriei, a constatat o jurnalistă de la AFP.
Un steag palestinian a fost ridicat luni, către ora locală 9.40 (10.40, ora României), în faţa Primăriei Saint-Denis, în prezenţa prim-secretarului Partidului Socialist (PS, centru-stânga) Olivier Faure, care a cerut această pavoazare înainte ca preşedintele Emmanuel Macron să oficializeze recunoaşterea de către Franţa a Palestinei ca stat la o Adunare Generală a ONU.
”Nu este vorba despre un act militant de lungă durată (…). Noi am ales să o facem la un moment, al recunoaşterii statului Palestina”, a declarat AFP primarul socialist al comunei, Mathieu Hanotin, care a catalogat această zi drept ”istorică”.
Primarul PCF de la Stains (Seine-Saint-Denis), Azzédine Taïbi, a ”procedat la ridicarea steagului palestinian, al ONU şi al Păcii”, a declaart el AFP.
Steagul roşu, negru şi verde urma să fie ridicat în faţa altor primării, la periferii pariziene ca Nanterre, Bagneux, Gennevilliers, Ivry-sur-Seine sau Corbeil-Essonnes.
La Malakoff, primarul comunist a făcut un apel şi a ridicat steagul încă de vineri, iar acesta a rămas în faţa primăriei, în pofida unei ordonanţe a Tribunalului Administrativ de la Cergy-Pontoise, în urma unui recurs depus de prefectul Hauts-de-Seine.
La Lille, steagul palestinian, care era desfăşurat de la vizita, la jumătatea lui septembrie, a unei delegaţii din oraşul Nablus, în Cisiordania, cu care este înfrăţit, a fost ridicat luni, la plecarea acestei delegaţii, a declaart AFP primăria, şi nu va mai fi ridicat luni seara, la cererea prefectului.
Bruno Retailleau le-a cerut prefecţilor să impună respectarea ”principiului neutralităţii serviciilor publice”.
”Statul nu doar că nu cere împodobirea, ci cere neîmpodobirea”, a subliniat sâmbătă secretarul general al Ministerului de Interne Hugues Moutouh.
Invitat luni dimineaţa la TF1, ministrul demisionar de Externe Jean-Noël Barrot a catalogat aceste dezbateri drept ”polemici futile”.
”Este o zi istorică pentru pace şi nu vreau (…) să fie instrumentalizată în scopuri polemice politicianiste, în scopuri care să ne dezbine într-un moment în care, mai mult ca niciodată, avem nevoie să fim uniţi pentru a fi puternici”, a adăugat el.