Ştefan Pălărie (USR): Astăzi, la Plenul Senatului, va fi anunţată trecerea tacită a iniţiativei legislative cu 300 de parlamentari. Trece în camera decizională şi probabil că va fi vârâtă într-un sertar, peste care se va aşeza praful

Știri de azi | Ştefan Pălărie (USR): Astăzi, la Plenul Senatului, va fi anunţată trecerea tacită a iniţiativei legislative cu 300 de parlamentari. Trece în camera decizională şi probabil că va fi vârâtă într-un sertar, peste care se va aşeza praful - Știri de azi |
#image_title

Liderul senatorilo USR, Ştefan Pălărie, a declarat luni că în plenul Senatului va fi anunţată trecerea tacită a iniţiativei legislative cu 300 de parlamentari şi va trece în camera decizională unde probabil că va fi vârâtă într-un sertar, peste care se va aşeza praful. Pălărie a făcut un apel către clasa politică veche din România, să nu se mai joace cu democraţia atunci când consultă voinţa poporului, cu privire la aceste proiecte. ”Vă jucaţi aşa, ca la păcănele, cu ele, le ascundeţi sau le băgaţi în sertar. Nu faceţi altceva decât să creaţi extremism”, a spus Pălărie.

”Astăzi, la Plenul Senatului, va fi anunţată trecerea tacită a iniţiativei legislative cu 300 de parlamentari. Asta după ce, timp de 45 de zile, am avut zero dezbateri şi zero discuţii la comisiile avizatoare, raportoare sau în plenul Senatului. Ce se întâmplă mai departe cu iniţiativa aceasta? Aceasta trece în cameră decizională, la Camera Deputaţilor, şi probabil că va fi vârâtă într-un sertar, peste care se va aşeza praful, alături de alte vreo 4 sau 5 iniţiative care solicitau acelaşi lucru, şi anume, diminuarea numărului de parlamentari”, a spus liderul senatorilor USR, Ştefan Pălărie, la Parlament.

El a precizat că în spatele acestor iniţiative, există voinţa poporului, pentru că ”avem un referendum care a spus foarte clar, prin gurile a milioane de oameni care au votat pentru acest referendum, că îşi doresc un Parlament mai suplu”.

”Voinţa poporului e să avem un parlament mai suplu. Matematica ne spune că avem nevoie de un Parlament mai mic şi nu unul supra-dimensionat. De asemenea, recensământul ne spune că românii nu mai sunt câţi erau. În consecinţă, e nevoie de mai puţin parlamentari din toate punctele de vedere. Aş face un apel către clasa politică veche din România şi aş spune aşa: Nu vă mai jucaţi cu democraţia atunci când consultaţi voinţa poporului şi aveţi legi care să transpună voinţa poporului în cadrul legislativ, iar dumneavoastră vă jucaţi aşa, ca la păcănele, cu ele, le ascundeţi sau le băgaţi în sertar. Nu faceţi altceva decât să creaţi extremism”, a spus Ştefan Pălărie.

Potrivit senatorului USR, ”abuzul acesta de instrumente constituţionale democratice care ulterior sunt ignorate, nu face bine democraţiei”.

El a mai spus că mai e un recensământ recent, cel la nivel de Bucureşti, unde nişte oameni au votat ”un singur buget centralizat pe capitală şi o singură entitate care să dea autorizaţiile de construcţie în Bucureşti şi anume la nivelul primăriei capitalei” şi de aceea a fost depusă iniţiativa legislativă de către Cătălin Drulă care să creeze legislaţia pentru acest buget unic, lege care ar putea să intre până la finalul acestui an, iar bugetul Bucureştiului pe anul 2026 să fie construit pe aceste premise, conform voinţei bucureştenilor.

”De aceea, nu înţelegem de ce alte partide, care probabil că o să-şi fluture în curând candidaţii la Primăria Capitalei, nu pun această iniţiativă a lui Cătălin Drulă pe ordinea de zi. Încă o dată, să o spun răspicat, joaca aceasta politicianistă, – lasă că ne facem şi oamenii nu observă – se vede şi se vede extrem de prost de către români. Deci am pretenţia că această lege a lui Cătălin Drulă să nu aibă aceeaşi soartă precum a avut o lege cu 300 de parlamentari, şi democraţia să-şi urmeze cursul”, a subliniat Pălărie.

Știri de azi | Aproape 400 de blocuri din Bucureşti, fără apă caldă şi căldură în următoarele zile/ Termoenergetica anunţă lucrări de reparaţie a unor avarii pe conductele reţelei termice primare/ Cei mai afectaţi, locuitorii sectoarelor 3 şi 4, dar şi Spitalul Universi - Știri de azi |

Aproape 400 de blocuri din Bucureşti, fără apă caldă şi căldură în următoarele zile/ Termoenergetica anunţă lucrări de reparaţie a unor avarii pe conductele reţelei termice primare/ Cei mai afectaţi, locuitorii sectoarelor 3 şi 4, dar şi Spitalul Universi

Știri de azi | Peiu spune că AUR va vota orice proiect de lege care prevede 300 de parlamentari / Despre discuţiile din coaliţie: Statul nu poate să îşi sacrifice clasa politică, un semnal grav dat societăţii - Știri de azi |

Peiu spune că AUR va vota orice proiect de lege care prevede 300 de parlamentari / Despre discuţiile din coaliţie: Statul nu poate să îşi sacrifice clasa politică, un semnal grav dat societăţii