Grupul Stellantis, compania-mamă a Chrysler, va rechema 250.651 de vehicule de pe piaţa din Statele Unite, din cauza unei posibile defecţiuni la airbagurile laterale cortină, a anunţat sâmbătă Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA), citată de Reuters.
Rechemarea vizează anumite modele Pacifica şi Voyager fabricate între 2022 şi 2025, la care airbagurile ar putea avea o etanşare deficitară. Potrivit NHTSA, această problemă poate duce la pierderea presiunii necesare, crescând astfel riscul de proiectare a pasagerilor şi rănire în cazul unui accident.
Stellantis a transmis într-un comunicat că nu are cunoştinţă de niciun incident sau accident provocat de această defecţiune. Compania îi îndeamnă pe proprietarii vehiculelor afectate să urmărească şi să respecte instrucţiunile din notificările de rechemare.
Dealerii auto vor inspecta şi, dacă este cazul, vor înlocui airbagurile laterale gratuit.