Ministerul Energiei precizează că Steriopol a fost ales în 2022 ca membru al Consiliului de Administrație la propunerea statului român, care deține 44,69% din capitalul social al companiei. Mandatul său expiră pe 30 aprilie 2026, notează Mediafax.
Potrivit precizărilor ministerului, legea interzice exercitarea calității de administrator doar în cazul unei hotărâri judecătorești definitive care să stabilească această interdicție ca pedeapsă complementară pentru anumite infracțiuni, inclusiv cele de corupție. În prezent, nu există o astfel de hotărâre definitivă împotriva lui Steriopol.
Legea prevede că administratorul trebuie să înștiințeze societatea dacă nu mai are dreptul să exercite această funcție.
De asemenea, în cazul unei revocări fără justă cauză, administratorul poate solicita daune-interese, ceea ce ar putea genera costuri suplimentare pentru companie.
Luna trecută, liberalul Bogdan Steriopol (39 de ani) a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție pentru săvârșirea a patru infracțiuni, potrivit portalului instanțelor.
El a fost acuzat că, în 2021, ar fi participat la trucarea unui concurs prin care a fost angajat la Direcţia Generală de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public, instituție din subordinea Primăriei Generale a Municipiului București.
În dosar este trimis în judecată și un alt liberal, Victor Emanuel Picu, directorul Direcţiei, acuzat că i-a dat lui Steriopol subiectele de la concurs înainte de derularea acestuia.
Fost jurnalist sportiv, Steriopol a intrat în PNL și a devenit protejat al fostului ministru al Educației, Monica Anisie și, în perioada recentă, a prins mai multe sinecuri pe linie de partid, cea mai importantă fiind de reprezentant al Ministerului Energiei în firma Rompetrol Rafinare.
Steriopol a declarat pentru G4Media.ro că este nevinovat și că probele DNA se bazează doar pe o discuție în lift între două angajate de la Resurse Umane.
Pe data de 19 iunie 2025, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a înregistrat la Tribunalul București un dosar în care au fost trimiși în judecată Victor Emanuel Picu, Mariana Radu și Valentina Țoancă, angajați ai Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public, instituție din subordinea Primăriei Generale a Municipiului București, precum și Bogdan Steriopol și Izabela Manolache care, în 2021, cu sprijinul primilor trei, ar fi câștigat, prin fraudă, concursuri de angajare în această Direcție.