Cea de-a cincea ediţie a proiectului „Străzi deschise – Promenadă urbană”, organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti şi PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive Bucureşti, s-a încheiat după şapte luni de evenimente care au transformat spaţiile publice ale oraşului în locuri de întâlnire, relaxare şi bucurie comunitară.
În perioada aprilie – octombrie 2025, artera simbolică Calea Victoriei, alături de străzi şi bulevarde din patru sectoare ale Capitalei, s-au transformat, weekend de weekend, într-o veritabilă promenadă urbană dedicată pietonilor, artiştilor şi familiilor.
Traseul pietonal de pe Calea Victoriei – de la Bd. Dacia până la Splaiul Independenţei – a găzduit sute de instalaţii artistice, spectacole de teatru şi dans, momente de acrobaţie, concerte, expoziţii şi activări dedicate copiilor, reunind mii de participanţi în fiecare weekend.
Prin atmosfera sa de sărbătoare şi oferta culturală bogată, „Străzi deschise – Bucureşti” a redat oraşului sentimentul de apartenenţă şi convivialitate, oferind locuitorilor o perspectivă nouă asupra spaţiilor urbane istorice şi demonstrând potenţialul cultural al Capitalei.
Cifrele ediţiei 2025 pe Calea Victoriei
1.050.000 de participanţi
308 evenimente artistice
42 de zile de activităţi
17 instituţii şi teatre partenere
Străzi Deschise în cartiere
Ediţia 2025 a extins conceptul de promenadă urbană şi în afara centrului oraşului, printr-o serie de evenimente în cartierele Bucureştiului, menite să aducă arta mai aproape de comunităţile locale.
Pe parcursul celor şapte luni, „Străzi deschise” a ajuns în patru sectoare ale Capitalei, cu activităţi culturale şi educative desfăşurate în: Sectorul 1: Bd. Banu Manta, str. Gen. Şerban Burileanu, Calea Griviţei, Sectorul 2: Str. Vasile Băcilă, str. Delfinului, Sectorul 3: Bd. Râmnicu Vâlcea şi Sectorul 5: Str. Bârcă.
În total, PROEDUS în colaborare cu alte 17 instituţii culturale partenere a organizat peste 550 de momente artistice şi sportive în cartiere, de la spectacole de teatru, concerte şi ateliere pentru copii, până la activităţi educative şi sportive care au atras peste 100.000 de participanţi.
Impact social şi cultural
„Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” a devenit, în cinci ediţii consecutive, unul dintre cele mai ample şi iubite proiecte culturale din Bucureşti. Dincolo de spectacolele şi momentele artistice, evenimentul a redefinit relaţia bucureştenilor cu oraşul lor, promovând mobilitatea alternativă, viaţa urbană în aer liber şi redescoperirea patrimoniului.
Proiectul contribuie anual la creşterea accesului la cultură, oferind publicului experienţe gratuite şi incluzive în spaţiul public, şi încurajează un comportament civic responsabil, bazat pe respectul faţă de comunitate şi faţă de mediul urban.
Evenimentele desfăşurate în sectoarele Capitalei s-au desfăşurat în parteneriat cu Primăria Sectorului 1, Primăria Sectorului 2, Primăria Sectorului 3 şi Primăria Sectorului 5.