Capitala va deveni, la 31 august, din nou scena uneia dintre cele mai spectaculoase competiţii de ciclism amator din lume – L’Étape Romania by Tour de France presented by Decathlon. Pentru o zi, Bucureştiul va fi „închis pentru maşini, deschis pentru biciclişti”, iar evenimentul va bloca temporar traficul pe artere importante ale oraşului, în intervalul 07:00 – 14:00.
Pe 31 august, în intervalul 07:00 – 14:00, vor fi închise circulaţiei următoarele străzi şi artere din Bucureşti: Bulevardul Unirii, Bulevardul Mircea Vodă, Splaiul Unirii pe sensul către Bucureşti, Bulevardul Decebal, Bulevardul Basarabia, Calea Victoriei, Bulevardul Regina Elisabeta, Bulevardul Schitu Măgureanu, străzile Ştirbei Vodă şi Ion Câmpineanu, Şoseaua Kiseleff, străzile Buzeşti, Berzei, Vasile Pârvan, Bogdan Petriceicu Haşdeu şi Bulevardul Libertăţii. Organizatorii şi Poliţia Rutieră colaborează pentru a identifica cele mai bune trasee ocolitoare.
L’Étape Romania nu este doar o competiţie, ci o celebrare a ciclismului ca stil de viaţă. Participanţii vor trăi emoţia unui start spectaculos din faţa Palatului Parlamentului – o atmosferă electrizantă ce aminteşte de marile finaluri de cursă de pe Champs-Élysées, se arată într-un comunicat al organizatorilor.
Cu un format inspirat din Tour de France şi adaptat Capitalei, traseele aduc varietate, spectacol vizual şi o experienţă de pedalat în deplină siguranţă, pe rute complet închise traficului.
Cele trei trasee din cadrul evenimentului sunt adaptate nivelurilor de vârstă şi experienţă:
City Adventure – 14 km: dedicat celor cu vârsta de minimum 7 ani;
The Ride – 42 km: deschis participanţilor de minimum 15 ani;
The Race – 85 km: pentru cicliştii de minimum 15 ani, în căutarea unei provocări sportive autentice.
Race Village-ul va fi din nou amplasat în Piaţa Constituţiei. Acesta va fi hub-ul evenimentului şi locul de întâlnire al pasionaţilor de ciclism cu atmosfera specifică marilor tururi internaţionale:
07:30 – Start pentru traseul City Adventure (14 km);
08:30 – Start pentru traseul The Ride (42 km);
10:00 – Start pentru traseul The Race (85 km);
13:30 – Festivitatea de premiere şi activări speciale pentru participanţi şi spectatori.
Concurenţii vor avea acces la 3 puncte de alimentare (Start/Finish, Arena Naţională, Piaţa Victoriei), precum şi la sprijin tehnic fix şi mobil, pe toată durata cursei.
Evenimentul este asistat de echipe medicale profesioniste, inclusiv ambulanţe SMURD (tip C), gata să intervină în caz de urgenţă.
Piaţa Constituţiei se transformă într-un veritabil festival al ciclismului:
Expoziţie Tour de France;
Zonă comercială sportivă (echipament & nutriţie);
Food court & relaxare;
Zonă de masaj, pregătire fizică înaintea cursei, concursuri cu premii;
Scenă principală pentru activări şi premiere.
„L’Étape Romania by Tour de France este mai mult decât o cursă – este o experienţă colectivă, o celebrare a unui stil de viaţă activ şi un moment de inspiraţie pentru oraş şi pentru comunitate. Cu fiecare ediţie, creştem în calitate, diversitate şi impact. Vă aşteptăm pe 31 august să fiţi parte din cea mai frumoasă poveste de ciclism din România, unde avem onoarea ca Excelenţa Sa, domnul Nicolas Warnery, ambasadorul Franţei în România, să fie din nou prezent.” – a declarat Tudor Ştefan Mocuţa, CEO MPG.