STS iese tare după acuzațiile lui George Simion: Se îndeplinesc toate condițiile

Celebrități și genii cu autism! Albert Einstein, Elon Musk, Bill Gates, Nikola Tesla, Isak Newton, Michelangelo și Jerry Seinfeld

STS anunță, printr-un comunicat, că a primit mai multe vizite din partea unor organizații interne și internaționale care au documentat activitățile de suport tehnic în contextul desfășurării alegerilor din data de 18 mai 2025.

„Serviciul de Telecomunicații Speciale a implementat toate cerințele operaționale stabilite de către Autoritatea Electorală Permanentă, Biroul Electoral Central și Institutul Național de Statistică, în vederea utilizării sistemelor IT&C securizate pentru buna desfășurare a procesului electoral din data de 18 mai 2025. Sistemele și aplicațiile informatice destinate verificării dreptului de vot și prevenirii votului ilegal (ADV), monitorizării prezenței în secțiile de votare (SIMPV) și centralizării datelor din procesele-verbale (SICPV) au fost certificate de către Autoritatea Electorală Permanentă și îndeplinesc toate condițiile legislative, tehnice și operaționale”, se arată în comunicat.

Conform acestuia, infrastructura de comunicații și tehnologia informației suport pentru alegeri este funcțională, iar echipele de specialiști ale STS au pus în aplicare măsuri proactive de prevenire și contracarare a eventualelor riscuri de securitate cibernetică.

„Pentru a asigura trasabilitate și integritate, semnăturile datelor anonimizate sunt ancorate în rețeaua națională de blockchain, compusă din 9 noduri aflate în administrarea unor instituții naționale, altele decât STS, și integrată cu infrastructura europeană EBSI (European Blockchain Services Infrastructure) compusă din 40 de noduri distribuite la nivel european”, arată STS.

Simion acuză fraude masive în diaspora

Reprezentanții partidului AUR participă vineri la o întâlnire cu conducerea STS. Liderul formațiunii, George Simion, candidat la președinția României, susține, într-o postare pe Facebook, că „trebuie să oprim frauda imensă” și că „în Republica Moldova guvernul a început să fure”.

„Gata cu , acum trebuie să oprim frauda imensă! Colegii mei sunt cu conducerea STS acum, în R.Moldova guvernul a început să fure! Nu îi lăsăm!”, a scris vineri pe Facebook liderul AUR George Simion.

„Alegeri reluate, ca să fie regizate. Sistemul a anulat Turul 2, acum vrea să-l fure”, se arată în imaginea care însoțește postarea.

Candidatul le cere oamenilor să raporteze orice nereguli sau incidente la secțiile de vot la numerele: 031-405-6314 și 112.

Echipa de campanie a candidatului AUR la alegerile prezidențiale George Simion a transmis joi seara o solicitare oficială către Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), prin care cere o întrevedere de urgență cu conducerea instituției cu privire la posibile fraude la alegerile de duminică.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Zeci de artişti rock din România îndeamnă la vot: „Singurul viitor demn şi stabil pentru România este unul european – nu izolaţionist, nu pro-rus”

Profeția lui Ion Cristoiu după ultimele sondaje: ‘Exact de ceea ce e nevoie pentru a justifica victoria lui Nicușor Dan’