Studenții de la ANOSR vor protesta sâmbătă în Piața Victoriei

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România a anunțat că va organiza sâmbătă un protest în Piața Victoriei, ca reacție la intenția Guvernului de a aloca educației, prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării pentru anul curent, ‘cu aproximativ 3 miliarde de lei mai puțin’ decât în anul precedent, ‘conform datelor apărute în spațiul public’.

‘ANOSR face apel la studenții din întreaga țară, precum și la întreaga comunitate din educație să se alăture manifestului organizat în data de 14 martie, începând cu ora 19:00 în Piața Victoriei, București, pentru a transmite un mesaj ferm privind necesitatea acordării unei finanțări adecvate educației. Totodată, organizațiile studențești membre ANOSR vor anunța în perioada următoare organizarea unor acțiuni similare și în celelalte centre universitare din țară, în semn de solidaritate a comunității studențești’, informează ANOSR într-un comunicat remis luni AGERPRES.

Potrivit reprezentanților organizației, educația se confruntă cu o serie de măsuri de austeritate adoptate încă din anul precedent, care ‘au afectat în mod direct’ drepturile și condițiile academice ale studenților.

‘Printre acestea se numără limitarea reducerii de 90% la transportul feroviar doar pe ruta dintre domiciliu și centru universitar, reducerea cu aproximativ 52% a fondului de burse și protecție socială, eliminarea posibilității studenților înmatriculați pe locuri cu taxă de a beneficia de burse, precum și finanțarea burselor doar pe durata activităților didactice, și nu pe întregul an calendaristic, măsuri care cresc presiunea financiară asupra studenților și afectează accesul echitabil la studii universitare’, susțin reprezentanții ANOSR.

În opinia acestora, deciziile adoptate de Guvernul României în ultimul an au avut un impact semnificativ asupra întregului sistem educațional, afectând atât învățământul universitar, cât și pe cel preuniversitar.

Totodată, afirmă ANOSR, măsurile de reducere a finanțării și politicile de austeritate implementate au generat dificultăți suplimentare pentru elevi, studenți și cadre didactice, amplificând problemele structurale existente și punând în pericol capacitatea sistemului educațional de a oferi condiții adecvate pentru desfășurarea procesului didactic.

Ciucu a discutat cu primarul Sectorului 1 despre îngrijirea zonei Sălii Palatului și străzi pietonalizate

Handbal feminin: Victorie clară a României în fața Slovaciei, în preliminariile EHF EURO Cup