Studiu: Chiriașii se așteaptă la majorări ale sumelor solicitate de proprietari pentru locuințe

‘În ultimii doi ani, chiriile nu au ținut pasul cu evoluția prețurilor pe segmentul vânzărilor, unde s-au înregistrat chiar și majorări cu 20% în marile orașe. Acest fapt a dus la o scădere a randamentelor din chirii. Ne aflăm, în momentul de față, într-o zonă de dezechilibru între prețul de vânzare și cel de închiriere, dar ne așteptăm ca acest lucru să se corecteze începând cu 2025. Chiriile vor crește, cel mai probabil, într-un ritm mai accelerat decât au făcut-o anul trecut’, a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro, potrivit Agerpres.

În București, cartierul Militari rămâne un punct de atracție pentru mulți dintre chiriași. Zona aflată în imediata apropiere a stațiilor de metrou Gorjului și Lujerului ce se extinde până la Bulevardul Uverturii a fost cea mai căutată din Capitală în ultimul an în rândul potențialilor chiriași, rezultă din ofertele de pe Imobiliare.ro. Proprietarii solicită pentru apartamentele din această zonă o chirie medie de 430 euro/lună, cu mai puțin de 100 de euro în plus decât în cel mai ieftin cartier bucureștean, Ferentari.

Centrul orașului atrage, de asemenea, un număr semnificativ de persoane interesate de închirierea unei locuințe în Capitală. Zona cuprinsă între Piața Victoriei și Piața Universității se află pe locul al doilea în topul preferințelor chiriașilor. Bugetul mediu necesar închirierii unui apartament a ajuns la 600 euro/lună.

Locul al treilea în clasament este ocupat de Drumul Taberei, un alt cartier din vestul orașului unde chiria medie solicitată de proprietari este de 400 euro/lună, iar poziția a patra este ocupată de zona Piața Unirii. În acest caz, prețurile cresc semnificativ. Un apartament poate fi închiriat, în medie, cu 650 euro/lună.

Cartierul Berceni se numără, totodată, printre cele mai atractive pentru cei interesați de închirierea unei locuințe în Capitală. Chiriașii trebuie să plătească aici lunar sume similare cu cele din Drumul Taberei.

Cinci zone ies puternic în evidență în preferințele potențialilor chiriași din Cluj-Napoca. Cel mai atractiv cartier, Mărăști, nu este și unul dintre cele mai ieftine din oraș. Proprietarii solicită, în medie, o chirie de 550 euro/lună pentru apartamente. Î cartierul unde sunt cele mai mici chirii, Someșeni, e nevoie de mai puțin de 400 euro/lună pentru o locuință. Locul al doilea este ocupat de Gheorgheni, iar pe poziția a treia în clasamentul preferințelor chiriașilor din Cluj-Napoca se află Mănăștur. Zona centrală a orașului atrage, de asemenea, un număr important de potențiali chiriași. Chiria medie solicitată de proprietari pentru un apartament este de 630 euro/lună. Cartierul Zorilor din sudul orașului ocupă locul al cincilea în topul preferințelor clujenilor, chiria medie fiind de 550 euro/lună, potrivit datelor Imobiliare.ro.

Cei mai mulți chiriași brașoveni se văd locuind în cartierul Tractorul, care s-a dezvoltat spectaculos în ultimii ani. Chiria medie pentru un apartament a ajuns la 520 euro/lună, în condițiile în care o proprietate aflată chiar în centrul istoric al orașului poate fi închiriată cu un buget cu doar 30 de euro mai mare. Cartierul Astra este al doilea cel mai căutat din oraș. Pentru închirierea unui apartament o persoană trebuie să aloce lunar un buget de 430 de euro.

Centrul Istoric al Brașovului ocupă locul al treilea în clasament, în timp ce zona Centrul Civic se află pe poziția a patra. În cazul acesteia din urmă, chiria medie solicitată de proprietari este de 490 euro/lună. Un interes ridicat este și în cazul locuințelor din zona Valea Cetății-Răcădău, unde închirierea unui apartament costă 470 euro/lună.

La Constanța, în cartierele Tomis Nord și Badea Cârțan chiria medie solicitată de proprietari a ajuns la 480 euro/lună. Zona de lângă Parcul Tăbăcărie este a doua cea mai populară în rândul chiriașilor, cu 450 euro/lună. Aceasta este urmată în clasament de una dintre cele mai scumpe zone din oraș – Faleza Nord, unde proprietarii solicită o chirie medie lunară de 600 de euro, similară cu cea înregistrată și în cazul apartamentelor localizate în centrul orașului. În Zona Universitate și cartierul Casa de Cultură chiriile sunt 530 de euro, respectiv 480 de euro.

Cartierul Copou din Iași este cel mai căutat, fiind a doua cea mai scumpă zonă a orașului pentru chiriașii care trebuie să achite lunar, în medie, 480 de euro pentru un apartament. Al doilea cel mai popular cartier ieșean este Tătărași, unde chiria este de 390 de euro. Centrul orașului se poziționează pe locul al treilea în topul preferințelor chiriașilor. Cartierele Podu Roș, Păcurari și Canta ocupă următoarele locuri în clasamentul celor mai atractive din Iași pentru chiriași. Chiria medie solicitată de proprietari viitorilor chiriași ajunge la 400 euro/lună.

Zona centrală atrage cei mai mulți timișoreni interesați de închirierea unui apartament, unde chiria este 500 euro/lună. Zona Complex-Stadion este a doua cea mai râvnită din Timișoara, cu doar 350 euro/lună pentru un apartament. Locuințele de pe Calea Aradului sau din imediata apropiere a acestei artere de circulație sunt și ele la mare căutare în rândul timișorenilor. Pentru acestea trebuie achitată o chirie medie lunară de 450 de euro.

Fac străinii pomeni celor morți? Un român stabilit în Germania dezvaluie ce se întâmplă acolo: ‘E o chestie foarte frumoasă, bravo lor’

Avertisment – O nouă înșelăciune face ravagii în România: ‘Mistery Box-ul de la Zara’ păcălește tot mai mulți români