STUDIU: Peste jumătate dintre tinerii români nu ştiu ce carieră vor urma, iar 70% din cei între 28 şi 35 de ani nu au jobul pe care l-au visat

Peste jumătate dintre tinerii chestionaţi, cu vârsta între 16 şi 18 ani, declară că nu ştiu clar ce drum să urmeze în carieră, deşi mai au foarte puţin timp până la examenele de bacalaureat şi de admitere în facultate, arată un studiu ADN Vocaţional, realizat de Mind Architect.

”Peste jumătate dintre tinerii chestionaţi, cu vârsta între 16 şi 18 ani, declară că nu ştiu clar ce drum să urmeze în carieră, deşi mai au foarte puţin timp până la examenele de bacalaureat şi de admitere în facultate”, arată studiul ADN Vocaţional, realizat de Mind Architect.

În plus, un procent semnificativ dintre adulţi se declară nemulţumiţi de job-ul lor, despre care spun că nu îi reprezintă.

Cercetarea a fost efectuată în perioada 1 octombrie 2024 – 30 aprilie 2025, pe un eşantion de 1.925 de persoane, cu vârsta cuprinsă între 16 şi 50 de ani. Scopul studiului a fost de a afla, printre altele, aşteptările în carieră, gradul de satisfacţie pe care îl au la actualul loc de muncă şi, per ansamblu, câţi şi-au descoperit cu adevărat vocaţia profesională şi o trăiesc.

”Rezultatele ne arată că în lipsa unor mentori potriviţi şi a unui sistem educaţional care susţine şi încurajează aptitudinile fiecăruia, asistăm la un procent foarte mare de persoane care ori nu ştiu încotro să meargă în carieră, ori ajung să aibă locuri de muncă ce nu îi mulţumesc, diferite sau foarte diferite de ceea ce visau în trecut”, relevă studiul.

”Trecem prin şcoală preocupaţi de evaluare şi de viitor, dobândim ceva cunoaştere, cu precădere prin memorare, şi, dacă avem noroc, şi ceva abilităţi. Părăsim, însă, şcoala fără prea multă claritate cu privire la care ne sunt Talentele, Pasiunile, Valorile sau cum anume propria Personalitate ne influenţează Motivaţiile şi comportamentul în viitoarea viaţă profesională. Intrăm, apoi, în piaţa muncii plini de speranţe, dar şi confuzi, bântuiţi de presiunea de a nu greşi, de a demonstra, de comparaţia constantă cu cei din jur şi, uneori, de aşteptări nerealiste. Orbecăim profesional, fără claritate şi sub presiune şi luăm decizii pentru viitor fără să ne cunoaştem cu adevărat. În felul ăsta, lumea ajunge să fie mai săracă. La propriu şi la figurat. Am lansat acest proiect cu convingerea că se poate munci şi cu sens şi satisfacţie şi nu doar pentru supravieţuire sau confort. Credem că este posibil să construim împreună o realitate în care fiecare român îşi foloseşte zilnic talentele, în slujba a ceva de care este autentic pasionat, trăieşte aliniat cu propriile valori şi personalitate, iar la final primeşte ce îl motivează cel mai mult. Totul, ca să reuşim să ne atingem potenţialul – să ne descoperim ADN-ul Vocaţional şi să construim o carieră în jurul lui”, declară Paul Olteanu, fondator ADN Vocaţional.

 

 

Tancurile israeliene au deschis focul şi au ucis 51 de persoane în Gaza, în timp ce acestea încercau să obţină alimente

Sezonul 10 din „Haideţi, tineri titani!” a fost anunţat oficial la Festivalul de Film de Animaţie de la Annecy