SUA au mobilizat peste 150 de aeronave într-o misiune de câteva ore pentru capturarea lui Maduro

Generalul Dan Caine, preşedintele Comitetului şefilor de stat major din SUA, a descris operaţiunea de capturare a preşedintelui venezuelean Nicolás Maduro ca fiind o operaţiune amplă, planificată meticulos, care a necesitat luni de pregătire şi ore de execuţie pe teren, relatează CNN.

Sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă la Mar-a-Lago, în Florida, Caine a descris misiunea ca fiind o colaborare între toate ramurile armatei şi agenţiile de informaţii, care a necesitat luni de pregătire.

Aceasta a inclus urmărirea lui Maduro pentru a „înţelege cum se deplasa, unde locuia, unde călătorea, ce mânca, ce purta”, a spus Caine.

Potrivit CNN, CIA a instalat o mică echipă în Venezuela în timpul verii pentru a supraveghea îndeaproape activităţile lui Maduro.

Vineri seara târziu, a adăugat Caine, peste 150 de aeronave au decolat de la 20 de baze diferite de pe uscat şi mare din emisfera vestică. Printre acestea se aflau elicoptere care transportau o forţă de extracţie care şi-a început zborul spre Venezuela la doar 30 de metri deasupra apei.

Elicopterele, protejate de o serie de atacuri efectuate în zonă, au ajuns la complexul lui Maduro în jurul orei locale 2 dimineaţa. Efortul de a-l captura pe Maduro şi pe soţia sa a necesitat multiple „acţiuni de autoapărare”, deoarece forţele au fost atacate, a spus Caine. Aparatele au părăsit Venezuela în jurul orei locale 4:30.

Maduro şi soţia sa au fost transferaţi ulterior pe USS Iwo Jima şi sunt acum în drum spre New York pentru a fi judecaţi.

„Eşecul unei singure componente a acestei maşinării bine unse ar fi pus în pericol întreaga misiune, iar eşecul nu este niciodată o opţiune pentru forţele armate americane”, a conchis Caine.

 

UPDATE – Hunedoara: Echipajele ISU au avut 34 de intervenţii după căderile masive de zăpadă, în principal pentru îndepărtarea copacilor prăbuşiţi sau a unor cabluri căzute/ Circa 10.000 de consumatori nu au electricitate

Cluj-Napoca: Adolescent, reţinut după ce, în noaptea de Revelion, a lovit cu pumnul în faţă un băiat de 15 ani, aparent fără motiv/ Victima a fost transportată la spital