Numărul anunţurilor de concedieri în Statele Unite a crescut semnificativ în octombrie, atingând cel mai înalt nivel pentru această lună din 2003, pe fondul ajustărilor făcute de companii în contextul exploziei investiţiilor în inteligenţă artificială, arată un raport al firmei de consultanţă Challenger, Gray & Christmas, citat de CNBC.
În total, 153.074 de locuri de muncă au fost desfiinţate luna trecută, o creştere de 183% faţă de septembrie şi de 175% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. 2025 este, până în prezent, cel mai dificil an pentru piaţa muncii americane de la criza din 2009.
”La fel ca în 2003, o tehnologie disruptivă schimbă fundamental peisajul economic. Într-un moment în care ritmul de creare a locurilor de muncă este la cel mai scăzut nivel din ultimii ani, anunţarea concedierilor în trimestrul patru creează o imagine deloc favorabilă pentru companii”, a declarat Andy Challenger, director de venituri al companiei.
Raportul oferă o perspectivă asupra pieţei muncii într-un context marcat de închiderea guvernului federal, care a suspendat publicarea datelor oficiale privind şomajul şi inflaţia.
Cele mai multe disponibilizări provin din sectorul tehnologic, unde firmele continuă restructurările pe fondul integrării accelerate a sistemelor AI. Companiile din IT au anunţat 33.281 de concedieri în octombrie, de aproape şase ori mai multe decât în luna precedentă.
Pe lângă tehnologie, creşteri semnificative s-au înregistrat şi în industria bunurilor de consum (3.409 posturi eliminate) şi în sectorul nonprofit, care a fost grav afectat de blocajul guvernamental, cu 27.651 de concedieri de la începutul anului, în creştere cu 419% faţă de 2024.
În total, companiile americane au anunţat 1,1 milioane de concedieri de la începutul anului, cu 65% mai multe decât anul trecut şi cel mai ridicat nivel din 2020, anul pandemiei.
Banca Centrală a SUA (Fed) a semnalat deja îngrijorări privind răcirea pieţei muncii. Instituţia a redus de două ori dobânda de referinţă din septembrie şi este aşteptată o nouă scădere în decembrie, pentru a preveni o deteriorare accentuată a ocupării forţei de muncă.
”Unele sectoare corectează acum suprainvestiţiile din perioada pandemiei, dar creşterea costurilor, scăderea consumului şi implementarea AI determină o veritabilă restrângere a personalului. Tot mai mulţi dintre cei concediaţi au dificultăţi în a-şi găsi rapid un nou loc de muncă, un semn că piaţa începe să se slăbească”, a avertizat Challenger.


